ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Inspecții antifraudă la operatorii economici care efectuează ITP

Data:

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică operatorii economici care efectuează inspecții tehnice periodice (ITP) pentru autovehicule.

La primii 600 de contribuabili selectați pentru început la nivel național, a fost identificat un număr foarte mare de prestații ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal în anii anteriori, existând chiar și diferențe de peste 19.000 de prestații ITP nefiscalizate la un singur contribuabil.
 
Până în 19 iulie, au fost finalizate 383 de controale antifraudă, în cadrul cărora au fost constatate creanțe fiscale suplimentare de peste 45 de milioane de lei. „Totodată, după o primă evaluare a rezultatelor, au fost constatate și efecte indirecte în planul conformării. În acest sens, în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost emise peste 100.000 bonuri fiscale în plus, adică o creștere cu 18% a numărului de bonuri fiscale, iar valoarea absolută a sumelor fiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) a crescut cu circa nouă milioane lei, reprezentând o creștere procentuală de 6%”, informeză Direcția Antifraudă.
 
Un alt efect important al acțiunii DGAF, care indică o creștere consistentă în planul conformării la emiterea de bonuri fiscale, este faptul că, în perioada analizată, ecartul dintre numărul de prestații declarate la RAR și numărul de bonuri fiscale declarat la ANAF prin intermediul AMEF s-a redus cu 56%, ceea ce indică o reducere substanțială a serviciilor nedeclarate, precizează DGAF.
 
Controalele inspectorilor antifraudă vor continua până la diminuarea consistentă a riscului fiscal din acest domeniu și vor viza toți contribuabilii al căror comportament fiscal este evaluat ca fiind unul inadecvat, în cadrul analizei de risc. Recomandăm tuturor contribuabililor care efectuează ITP să respecte legislația fiscală, să înregistreze sistematic toate veniturile realizate prin emiterea de bonuri fiscale ori de facturi, prin sistemul RO e-Factura, să respecte disciplina financiară și să angajeze legal forța de muncă”, mai arată DGAF.
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...

RDW privind taxarea camioanelor în Țările de Jos

Țările de Jos vor introduce, de la 1 iulie,...

Dacia Sandriders continuă ofensiva W2RC în Argentina

Dacia Sandriders pornește într-o adevărată misiune de explorare în...

Călătorie cu trenul Leon, dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu

Din toate colțurile lumii, reuniți la bordul trenului Leon,...

Raben: Volatilitatea valutară – ce soluții există pentru operatori

Episodul volatilității valutare a fost resimțit puternic în industria...

NRF a inaugurat noul depozit din România

NRF, furnizor de piese pentru răcirea motorului și sisteme...

Termen-limită pentru depunerea situațiilor financiare pe 2025

Companiile din România mai au la dispoziție doar două...

MHS Truck & Bus are director interimar de vânzări vehicule comerciale noi

MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN...