Judecat pentru conducere fără permis și încercare de mituire

Ofițerii DGA au cercetat un bărbat din Prahova care a încercat să mituiască un polițist ce îl prinsese conducând mașina fără a avea permis auto, iar acum procurorul de caz l-a trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni.

Iată precizările DGA:

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul şi a dispus, la data de 28.06.2018, trimiterea în judecată a inculpatului C. T., în vârstă de 37 de ani, cercetat in stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, precum și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, la data de 30 martie 2018, inculpatul a condus un autoturism pe DJ 101 E, pe raza satului Gorgota și pe DC de pe raza satului Fânari, jud. Prahova, deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât avea permisul de conducere reținut. În momentul în care a fost oprit pentru control de către agentul de poliție, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ulterior, s-a prezentat la sediul postului de poliție din care făcea parte agentul constatator, promițându-i acestuia suma de 1.000 euro cu scopul de a menționa în actele de constatare întocmite o altă persoană ca autor.

Oferta a fost refuzată categoric de agentul de poliție, care a sesizat D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Prahova și care, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a documentat fapta.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al D.G.A. – Serviciul Tehnic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.