Lanț uman în jurul sediului RATB

protest ratb 5Sindicaliștii din Regia Autonomă de Transport București (RATB) protestează vineri, 31 martie, între orele 09:00 şi 10:00, printr-un lanț uman în jurul sediului instituției, pentru “încălcarea şi îngrădirea dreptului la libera exprimare de către Adrian Sorin Mihail, liderul STB şi conducerea RATB”. 
La adunare vor participa circa 200 persoane, membri ai Sindicatului Publictrans Bucuresti, Sindicatul Transportatorilor Publici de Persoane, Sindicatul Soferilor din RATB și Sindicatul Transportatorilor APT din RATB.

Iată și adresa transmisă de Alianta sindicatelor din R.A.T.B. către conducerea instituției:

“Dorim sa ne exprimam dezacordul şi revolta faţă de faptul ca domnul Valer Ciobanescu  este convocat in data de 31.0.2017 la comisia de  cercetare disciplinara.
Aceasta decizie este un abuz din partea conducerii R.A.T.B., avand un impact extrem de negativ in randurile salariatilor, care incalca dreptul la libera exprimare garantata de Constiutia Romaniei si Conventia Europeana a drepturilor omului.
Cosideram ca in momentul de fata, prin modificarea Regulamentului Intern in care salariatilor le este interzisa difuzarea sau colportarea in spatiul public – pe canalele mass-media sau social media a oricaror informatii legate de activitatea RATB, se doreste instalarea cenzurii in randul salariatilor dar mai ales in randul reprezentantilor sindicatelor din cadrul R.A.T.B.
Este binecunoscut faptul ca in ultima perioada au fost prezentate diferite materiale in presa de catre lideri de sindicate, prin care semnalau starea precara a parcului de vehicule, care pun in pericol siguranta circulatie dar si a publicului calator. Toate acestea se datoreaza managemenutlui defectuos, dar si din cauza subfinantarii cronice din ultimii ani.
Prin acest mod de cenzura a conducerii R.A.T.B., care este aceptat tacit de conducerea Sindicatului Transportatorilor din Bucuresti, se incearca „punerea pumnului in gura” si oprimarea activitati sindicale din cadrul regiei.
Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului de a spune ce gandeste. Este un drept natural, ce tine de esenta fiintei umane, la fel ca dreptul la viata, la demnitate, fiind probabil cel mai important drept pentru functionarea unei societati libere si democratice.
Doar regimurile totalitare (comunismul, fascismul, nazismul) s-au manifestat ostil fata de acest drept, iar in Decembrie 1989 Romani au inlaturat regimul comunist pentru a se putea exprima liber.
Mentionam ca, pentru acelasi fapte, R.A.T.B. a fost sanctionata de catre Consiliu National pentru Combaterea Discriminarii.
In acest sens,  va solicitam inlaturarea articolelor din cadrul Regulamentului Intern care ingradesc dreptul la libera exprimare si asociere. 
Pe aceasta cale va anuntam in in data de 31.03.2017 vom forma un lant uman in fata sediului R.A.T.B., in semn de protest fata de abuzurile conducerii R.A.T.B.”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.