Legea amnistiei fiscale, promulgată. APTE 2002 salută decizia

Legea amnistiei fiscale a fost promulgată, în 30 martie, de președintele României, Klaus Iohannis. Astfel, șeful statului a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru anularea unor obligații fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 583/07.12.2021).

Legea prevede că se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate.

Termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.

În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.

Procedura de aplicare a acestui articol se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Referitor la detașare, Legea modifică articolul 2 alineatul (1), lit. h) din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale:

„h) indemnizaţie specifică detaşării transnaţionale – indemnizaţia destinată să asigure protecţia socială a salariaţilor acordată în vederea compensării inconvenienţelor cauzate de detaşare, care constau în îndepărtarea salariatului de mediul său obişnuit, fiindu-i aplicabil regimul fiscal prevăzut în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”

Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) salută semnarea, de către Președintele României, a decretului privind promulgarea legii prin care sunt anulate obligațiile fiscale stabilite abuziv în sarcina transportatorilor rutieri români.

Precizările transmise ZIUA CARGO de APTE 2002:

Pe scurt, este parcurgerea ultimului pas legislativ după adoptarea și de către Camera Deputaților, în 2 martie 2022, a proiectului de lege privind anularea obligațiilor fiscale stabilite de ANAF pentru diurnele plătite transportatorilor, impozite noi și care nu se regăsesc în vreun alt stat din Uniunea Europeană.

Proiectul de lege a fost adoptat de prima cameră, Senatul României, încă din noiembrie 2021. Și în Senat și în Camera Deputaților, toate forțele politice au susținut acest proiect de lege, fără niciun vot împotrivă.

„Prin promulgarea legii, Președintele României transmite pentru noi și pentru economie trei lucruri esențiale. Primul este că sunt pur și simplu anulate abuzurile inspectorilor ANAF care începând cu luna martie 2021 au declanșat un adevărat desant asupra transportatorilor români pentru a le impune impozite inventate. Al doilea lucru este că și Președintele României transmite același mesaj ca și unanimitatea din Parlament: legile se fac de către legislativ, iar ANAF le execută, nu le modifică sau le interpretează în funcție de cum vor unii sau alții. Și cel mai important lucru, în opinia noastră, transmis prin semnarea rapidă a Decretului este că nimeni nu trebuie să se joace cu transportatorii rutieri români, sectorul reprezentând coloana vertebrală a economiei românești și unul dintre cei mai mari contributori ai plusului din balanța comerciale a României în sectorul serviciilor’’, a declarat Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002.

„Cu alte cuvinte, toată lumea a înțeles că fără noi, transportatorii români, ar fi sute de mii de șomeri în plus, s-ar amplifica tensiunile de depreciere a leului, inflația ar fi chiar și mai mare iar totul ar deveni mult mai scump și nu în ultimul rând, lanțurile de aprovizionare din economie ar fi pur și simplu sugrumate și lăsate la discreția competiției externe’’, a mai spus Dorin Jurjuț.

În anul 2021, sectorul de transport al economiei românești a generat încasări valutare pentru economia României în valoare de aproape 7,5 miliarde de Euro și a contribuit la excedentul de servicii din balanța de plăți cu peste 4,2 miliarde de Euro. Astfel, transporturile rutiere au reprezentat 45,54% din soldul pozitiv înregistrat la capitolul servicii din contul curent (pe ansamblu contul curent înregistrând un deficit mare și în creștere).

APTE 2002 estimează la peste 360 de milioane de Euro pierderile înregistrate exclusiv în urma abuzurilor unor funcționari ANAF care, au reinterpretat codul Fiscal și au stabilit ad- hoc obligații fiscale pentru 5 ani în urmă, anulate prin legea promulgată astăzi.

„Practic, legea care apare în monitorul oficial transmite tuturor că diurnele impozitate abuziv nu mai au baza legală nici măcar în re-interpretarea ANAF. De fapt, nu au avut niciodată bază legală, iar astfel de obligații fiscale inventate, care ar fi condus spre faliment și alte mii de companii românești de transport și ar fi oferit pe tavă piața internă și componenta de piață externă operată e transportatorii români competiției, nu trebuie să mai apară vreodată’’, a declarat Adrian Pop, președintele APTE 2002.

„Subliniem că aceste abuzuri ale ANAF au reprezentat probleme ne-necesare și care erau evitabile de la bun început. Vom fi foarte vigilenți în perioada următoare astfel încât astfel de reinterpretări să nu mai apară, pentru că efectele sunt clare: economia a pierdut sute de milioane de Euro, transportatorii români atenți să fie mai buni decât competitorii au fost hăituiți de propriile autorități fiscale și împinși spre demersuri juridice ne-necesare, iar procesul de reparare a abuzurilor a durat aproape jumătate de an, chiar dacă întreagă clasă politică a spus, fără vreun vot împotrivă, că astfel de abuzuri se impun a fi corectate’’, a mai spus Dorin Jurjuț, vicepreședinte APTE 2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.