Legea privind microgranturile pentru capital de lucru, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în 29 octombrie, Legea de aprobare a OUG nr. 130/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Actul normativ prevede includerea în categoria beneficiarilor de fonduri nerambursabile pentru capital de lucru şi a altor alţi profesionişti care desfăşoară profesii liberale, pe lângă PFA-uri şi ONG-uri cu activitate economică.

Acest sprijin va fi acordat sub formă de microgranturi pentru capital de lucru, granturi pentru capital de lucru şi/sau pentru investiţii, PFA-urilor, ONG-urilor sau IMM-urilor a căror activitate a fost afectată sau interzisă pe perioada stării de urgenţă sau îngrădită pe perioada stării de alertă.

Legea prevede că pot beneficia de sprijin sub formă de microgranturi pentru capital de lucru, pe lângă PFA şi ONG cu activitate economică, şi „alţi profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care desfăşoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege”.

De asemenea, granturile pentru capital de lucru se vor acorda, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, şi ONG-urilor cu activitate economică din domeniile culturii şi sport, celor de utilitate publică din domeniul social, pe lângă cele din domeniul învăţământ.

„Ca o excepţie, sunt eligibile pentru accesarea granturilor privind capitalul de lucru şi companiile sau ONG-urile care desfăşoară activităţi în domeniul târgurilor şi evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educaţie financiară, strategie şi management, care nu s-au calificat pentru obţinerea certificatului de urgenţă din cauza specificului activităţii lor (şi anume organizare anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioadă din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minim 25% prevăzut ca şi condiţie de eliberare a certificatului de situaţii de urgenţă). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situaţii de urgenţă se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparaţie cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul 2 2020 prin comparaţie 2019″, prevede actul normativ.

Actul normativ mai stipulează ca serviciile de organizare de târguri, evenimente şi expoziţii să intre între domeniile de investiţii care sunt susţinute din fonduri externe nerambursabile şi din cofinanţarea bugetului de stat.

Granturile pentru investiţii se acordă IMM-urilor şi ONG-urilor cu activitate economică din domeniul cultural, cât şi celor de utilitate publică din domeniul social pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.