Legea RCA „prin care ASF nu va mai putea amenda asigurătorii”, adoptată tacit de Senat

Proiectul de modificare a Legii RCA, „prin care ASF nu va mai putea amenda asigurătorii”, potrivit COTAR, a fost adoptată tacit de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, urmând ca votul final să fie dat de Camera Deputaților.

Senatul României

Iată precizările COTAR, în comunicatul transmis redacției:

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) atrage atenția că proiectul Legii RCA care a fost adoptat tacit de Senatul României conține „torpile” ale asigurătorilor, ce vor exploda în brațele păgubiților RCA. Prin această modificare legislativă, ASF își asigură legal intervențiile în favoarea asiguratorilor pe care urmează să-i poată proteja în context legislativ favorabil. 

COTAR a transmis către Camera Deputatilor o cerere/propunere prin care atrage atenția asupra pericolului adoptării Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, înregistrat la Camera Deputaților sub numărul Pl-x nr. 165/27.04.2020. Proiectul conține prevederi cu privire la îmblânzirea sancțiunilor ce pot fi aplicate de către ASF pieței de asigurări. Practic, a trecut tacit de Senat o modificare legislativă care legiferează ajutorul acordat de ASF firmelor „de casă”, pentru a nu mai fi nimeni tras la răspundere.

În condițiile în care valul de nemulțumiri la adresa ASF-ului și pieței de asigurări este în creștere îngrijorătoare de la an la an:  8.000 de reclamații în anul 2017, 10.000 în 2018 și peste 25.000 în anul 2019 (din care 23.609 formulate doar pentru produsul RCA), iar numărul proceselor în care persoane păgubite au acționat în instanță societățile de asigurări au ajuns la 100.000, în proiectul de lege adoptat tacit de către Senatul României, s-a strecurat o nouă torpilă favorabila firmelor de asigurări. 

Se reduc semnificativ posibilitățile prin care firmele de asigurări vor putea fi amendate de către ASF.

Reamintim faptul că în timp ce numărul de reclamații la adresa anumitor societăți de asigurare creștea vertiginos, ASF sancționa piaâța de asigurări cu avertismente însoțite timid și de câteva amenzi minime, încurajând astfel asiguratorii RCA de rea-credință la perpetuarea unui comportament abuziv în relația cu consumatorii.

„Ultradubioasa Autoritate de Supraveghere Financiară, cea care ar trebui să apere consumatorii și să aplice această lege care va face imposibilă disciplinarea firmelor de asigurări, nu se autosesisează, nu transmite revoltată un punct de vedere pe marginea acestui subiect care o face și mai neputincioasă decât este în protejarea consumatorilor. Ce face, în schimb, ASF? Preferă să meargă târâș, pe burtă, în cârdășia care a consacrat-o, cu firmele de asigurări, în speranța că va putea din nou să-și justifice incompetența și neimplicarea, dând vina pe Parlamentul României, care a votat o lege proastă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Confederația a transmis Camerei Deputaților rugămintea de a participa la ședințele online de dezbatere a acestui proiect de lege, solicitând respingerea adoptării punctului 14 din cuprinsul Proiectului de Lege PL -X nr. 165/2020, care prevede modificarea art. 37 alin. (11) din Legea nr. 132/2017 privind sancțiunile care pot fi aplicate de ASF în cazul savârșirii a două sau mai multe contravenții, de către societățile de asigurare.

COTAR solicită sancționarea punctuală a firmelor de asigurări, pentru fiecare abatere în parte.

„Este strigător la cer că în condițiile în care se fac controale din an în Paște la firmele de asigurări, de către ASF, controale în urma cărora sunt aplicate mai multe avertismente decât amenzi, iar amenzile cele mai mari sunt recuperate de căre firmele de asigurări, într-o singură oră de vânzare de polițe RCA, să propui nici mai mult, nici mai puțin, decât îmblânzirea sancțiunilor firmelor de asigurări. Cei 25.679 de petenți din anul 2019 vor deveni 50.000 de petenți în anul 2020, iar acești petenți au drept de vot la următoarele alegeri!

Solicităm public parlamentarilor aleși de popor să respingă propunerea de modificare a art. 37 alineat 11) din Legea 132/2017 și să accepte modificările propuse de COTAR astfel încât, în cazul săvârşirii a două sau mai multe contravenții, sancțiunile prevăzute de lege se aplică pentru fiecare contravenție în parte. În acest sens, COTAR subliniază necesitatea ca, în situaţia în care au fost săvârșite mai multe fapte contravenţionale prin încălcarea legislației RCA, să se individualizeze în mod concret sancţiunea contravenţională pentru fiecare faptă în parte și să se aplice câte o sancţiune faţă de fiecare contravenţie reţinută. 

Concluzia este că pentru a reduce numărul abuzurilor societăților de asigurări care se oglindește în numărul mare al reclamațiilor formulate la ASF, precum și a proceselor în instanță, amenzile trebuie înăsprite și aplicate punctual de ASF pentru fiecare contravenție a societăților de asigurări, așa cum se procedează în țările europene civilizate, nu invers” , a mai precizat Vasile Ștefănescu.

Orice încercare de limitare a sancțiunilor aplicate de ASF împotriva societăților de asigurare ridică probleme grave de neconstituționalitate. Astfel de modificări legislative, precum cea propusă prin acest Proiect de Lege, va încuraja asiguratorii de rea-credință să nu efectueze la timp și integral plata despăgubirilor, cu consecința încalcării dreptului de proprietate și a libertății economice ale transportatorilor și ale celorlator persoane fizice și juridice implicate. Or, dreptul de proprietate și libertatea economică sunt garantate expres prin Constituție! 

Într-un domeniu în care se comit zeci de mii de încălcări ale legislației, nu are niciun sens emiterea unei legi pentru limitarea dreptului autorității de supraveghere (ASF) de a aplica sancțiuni, întrucât această limitare favorizează abuzurile asiguratorilor RCA de rea-credință împotriva consumatorilor și a persoanelor prejudiciate. Or, ASF trebuie să intervină ferm și rapid pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, în fiecare caz în care legea este încălcată, pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale fiecărui consumator și persoană prejudiciată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.