Liqui Moly se îndreaptă spre încheierea unui an-record

liqui-molyLiqui Moly, producător de ulei de motor şi aditivi, a încheiat luna noiembrie cu cea mai mare cifră de afaceri lunară din istoria companiei: 45,5 milioane de euro.

Cu o cifră de afaceri de 453 de milioane obţinută în primele unsprezece luni,Liqui Moly a depăşit deja de pe acum semnificativ cifra de afaceri a anului trecut.

Acest rezultat se înscrie perfect în trendul anului 2016, care a fost unul absolut de succes. Deja în lunile martie şi aprilie se înregistraseră recorduri lunare absolute. Noiembrie devine acum a treia lună din acest an în care se înregistrează o cifră de afaceri record.

Cele 45,5 milioane euro înseamnă un plus de 20 procente faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Cifra de afaceri anuală obţinută până acum, de 453 milioane de euro, este cu zece procente peste acelaşi interval a anului trecut şi a depăşit deja cifra de afaceri a întregului an 2015.

„Succesul şi insuccesul nu depind numai de noroc şi ghinion, ci ţin de atitudinea oamenilor. Capacitatea de a lucra împreună, de a urmări un obiectiv este importantă. În noiembrie am demonstrat acest lucru, aşa cum am făcut-o şi în lunile dinainte“, a declarat directorul Liqui Moly, Ernst Prost.

„Din ianuarie toţi cei 800 de angajaţi apasă continuu pe acceleraţie. Şi deşi tempo-ul era şi aşa foarte rapid, au reuşit să mai mărească o dată viteza când au intrat în linie dreaptă“, declară Ernst Prost. „Firma creşte şi prosperă într-o manieră impresionantă“, a adăugat el.

Acest lucru se reflectă şi în numărul angajaţilor. La punctele de lucru din Germania au apărut aproape 50 de locuri de muncă noi. În SUA echipa a fost aproape dublată în anul în curs. Iar pe cea mai mare piaţă de export, Rusia, cifrele de afaceri au rămas stabile, în ciuda crizei din Ucraina şi a puternicei căderi a rublei. Sfidând Brexit-ul, semnele de creştere sunt prezente în Marea Britanie. Şi acolo a fost angajat personal.

O altă cauză a trendului de succes menţionată de Prost a fost diversificarea prin extinderea gamei de produse dincolo de domeniul auto. Sistematic au fost ocupate domenii de activitate conexe.

Astfel, acum trei ani s-a extins puternic gama de produse pentru motociclete, iar linia de produse pentru ambarcaţiuni a fost lansată la apă anul acesta. Pentru utilajele de construcţii există o multitudine de noi produse. Chiar şi pentru oldtimere şi avioane avem produse specifice.

ernst-prost-liqui-moly

Acest transfer de know-how funcţionează atât de bine pentru că cerinţele tehnice fundamentale sunt similare: motoare cu ardere internă, lubrifiere, îndepărtarea depunerilor, îngrijire şi protecţie împotriva uzurii.

Ernst Prost a conchis: „În cele din urmă avem mult noroc şi cu modelul nostru de afaceri. Motoare cu ardere internă există peste tot în lume – şi toate trebuie lubrifiate. Numărul de autoturisme şi de autocamioane continuă să crească fără nicio frână. Nu e deci deloc de mirare că putem face afaceri peste tot pe glob. Ce reprezintă în mod sigur un noroc pentru noi este că venim din ţara constructorilor de automobile. Acest lucru mai întăreşte o dată aura oricum pozitivă a mărcii noastre ‚Made in Germany‘. Departamentului nostru de vânzări îi rămâne ‚numai‘ sarcina să se asigure că în întreaga lume nu se mai introduc în motoare uleiurile Shell, BP sau Castrol, ci numai cele de la Liqui Moly“.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.