Macara portuară românească pe maluri bulgărești

Hiarom Invest a inaugurat macaraua portuara Hiarom HCS640, pentru șantierul naval Navi Arsenal din Varna, undese  efectuează în prezent reparații de nave civile, precum și militare.

Hiarom Invest proiectează și produce de 10 ani o gamă variată de echipamente feroviare, forestiere, de construcții și utilități publice respectiv macarale portuare. Primul proiect de acest gen a fost macaraua portuară HCL 69 instalată la Cernavodă în septembrie 2015, potrivit lui Cristian Ionescu, Director Producție Hiarom Invest.

Iată celelalte precizări din comunicatul trimis redacției:

“Pe data de 29 septembrie 2017 a fost inaugurată macaraua portuara Hiarom HCS640 în prezența adjunctului Ministrului Apărării Nationale din Bulgaria.

În luna septembrie a acestui an, Hiarom Invest a definitivat proiectul și execuția macaralei portuare pentru șantierul naval Navi Arsenal din Varna. Navi Arsenal efectuează în prezent reparații de nave civile, cât și militare.

Denumirea macaralei HCS 640, provine de la „Hiarom Crane Shipyard” și 640 tone x metru, reprezentând momentul de ridicare maxim, și este o macara de tip „portic”, cu o bază mobilă, pe sub care este posibilă circulația vehiculelor rutiere care deservesc locația.

Pe aceasta a fost montată o platformă rotitoare și două brațe articulate care au mișcare sincronă, ceea ce permite menținerea sarcinii pe plan orizontal atunci când se dorește mărirea sau micșorarea razei.

Avantajele față de o macara cu braț normal țin de ușurința în operare (nu sunt necesare două mișcări, de genul ridicare braț-ridicare sarcină pentru păstrarea traiectoriei orizontale a sarcinii), precum și de consumul de energie.

HCS 640 este una dintre cele mai mari macarale de acest tip produse în România. “Cred că avem unul dintre cele mai moderne produse de pe piață la ora actuală. Am folosit convertizoare de frecvență de ultimă generație, cel mai modern mod de a controla motoarele electrice – cel puțin pentru utilaje de construcții -, la partea de automatizare există un PLC de ultimă generație, model 2017, în timp ce la nivel de software putem concura cu piața internațională”, ne-a declarant Cristian Ionescu, Director de producție Hiarom Invest.

HCS 640 dispune și de un sistem de camere foarte performant, de proveniență Orlaco (Olanda), incluzând o unitate cu zoom 20X în vârful brațului, dar și o cameră tip „dome”, poziționată dedesubt, sincronizată cu rotirea platformei, care permite operatorului o vizibilitate excelentă la deplasare.

Bascularea brațului se face cu ajutorul unui cilindru hidraulic Hawe (Austria), rotirea se face cu două motoare electrice asincrone cu reductoare planetare, iar pentru deplasare sunt folosite opt motoare electrice, a căror sincronizare a necesitat o documentare atentă.

Soluții personalizate

Proiectul actual reprezintă o extinderea importantă a ariei de activitate, prin două oportunități de business: modernizarea macaralelor existente respectiv ofertarea de noi macarale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.