MAE: Testare Covid-19 în UK pentru șoferii care pleacă spre Franța

Atât Eurotunnel, cât și Portul Dover s-au redeschis, în 23 decembrie, pentru transporturile de marfă din Marea Britanie în Franța, însă șoferii trebuie să deținî dovada unui test COVID negativ efectuat din ultimele 72 ore.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) informează că autorităţile franceze au făcut publice noile condiţii de control sanitar aplicabile transportatorilor rutieri la intrarea pe teritoriul francez din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

sursă foto: UNTRR

Astfel, referitor la obligativitatea prezentării unui test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Franceze, partea franceză şi cea britanică au convenit ca, în cazul transportatorilor rutieri, francezi sau străini, testele antigen să poată fi realizate în puncte de depistare dedicate, instituite de autorităţile britanice.

Transportatorii rutieri vor putea să dispună de rezultate rapide şi să se îmbarce către Franţa dacă rezultatul testului este negativ.

În cazul unui test pozitiv, se va putea proceda la efectuarea unui test PCR pentru confirmarea sau infirmarea rezultatului obţinut iniţial. În cazul confirmării infectării cu noul coronavirus, conducătorul auto va trebui să intre în autoizolare timp de 10 zile pe teritoriul britanic, durata fiind calculată începând cu data rezultatului primului test.

Autorităţile britanice vor organiza condiţiile de cazare pentru perioada de autoizolare, la încheierea căreia conducătorului auto îi va fi permisă intrarea pe teritoriul Franţei.

În prezent, sunt în curs de instalare punctele de testare pe teritoriul britanic, arată MAE.

Până la deblocarea situaţiei, autorităţile franceze solicită transportatorilor rutieri prezenţi în Marea Britanie să nu se deplaseze în comitatul Kent.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte, totodată, că, potrivit informaţiilor transmise public în cursul serii de 22 decembrie de autorităţile franceze, începând cu data de 23 decembrie, ora 00,01 (ora Franţei), există obligaţia de a prezenta un test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, pentru toate categoriile de cetăţeni francezi şi cetăţeni ai Uniunii Europene, inclusiv cei români, precum şi pentru cetăţenii britanici sau din ţări terţe care au reşedinţa în Franţa, în Uniunea Europeană sau în alte state europene.

Toţi călătorii au obligaţia de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru COVID-19.

Sunt acceptate atât testele PCR, cât şi cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate poate fi regăsită la adresa online: uk.ambafrance.org/Listes-des-tests-antigeniques-autorises-par-les-autorites-francaises-pour-l

Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie 2021.

Cu privire la situaţia din punctele de aşteptare din Marea Britanie, Ministerul Afacerilor Externe precizează că la Dover a început testarea şoferilor de tir de către unităţi mobile, cu sprijinul armatei, în corturi special amenajate. Având în vedere numărul de camioane şi tiruri, se estimează că decongestionarea traficului va dura câteva zile.

La Folkestone, la intrarea către Eurotunnel, unde se află în aşteptare un număr mare de autocare, microbuze şi autoturisme personale, sunt în curs demersuri de organizare a protocolului pentru efectuarea testărilor şi anunţarea locaţiilor unde se vor efectua acestea.

MAE precizează că o echipă consulară a Ambasadei României la Londra se va deplasa şi miercuri la Folkestone pentru a acorda asistenţă de urgenţă cetăţenilor români, iar o echipă consulară a Ambasadei României la Paris se află, de la începutul zilei, la Calais, punctul de intrare în Franţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.