ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Mai multe insolvențe, suspendări, dizolvări, radieri dar și companii noi

Data:

Mediul de afaceri românesc rămâne în continuare incert, ca urmare a impactului economic al valului patru al pandemiei de COVID-19, expirarea măsurilor de stimulare fiscală, scumpirea creditelor, creșterea presiunilor inflaționiste și nu în ultimul rând a tensiunilor din mediul politic, potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update.

Bilanțul primelor 9 luni ale anului arată că numărul companiilor noi a crescut cu 44%, dar totodată s-au înregistrat mai multe insolvențe, suspendări, radieri și dizolvări comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, potrivit analiștilor Keysfin.

„Impactul economic și social al valului 4 al pandemiei de COVID-19, expirarea măsurilor de stimulare a mediului privat, scumpirea creditării ca urmare a accentuării presiunilor inflaționiste și tensiunile de pe scenă politică reprezintă principalele riscuri macroeconomice la final de 2021. Pandemia a scos ce e mai bun din anumite industrii, dar, din păcate, altele au avut enorm de suferit”, a declarat Roxana Popescu, managing director KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România, în cadrul interviului pentru Revista Patronatului Român, referitor la situația economiei la momentul actual, cu focus pe radiografia deschiderilor, radierilor, suspendărilor și insolvențelor firmelor în primele 3 trimestre ale anului 2021, riscurile economice, dar și oportunitățile oferite de posibila implementare cu succes a PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Numărul companiilor înmatriculate

Numărul companiilor înmatriculate în primele 9 luni din acest an a crescut cu 44% față de aceeași perioadă din 2020, la 116.7 mii, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Cele mai multe companii noi au fost înregistrate în sectoarele Comerț (23.330, respectiv 21% din total), Agricultură (13.969 companii, 13% din total) și Construcții (13.045 companii, 12% din total). 

La polul opus au fost companiile din sectoarele Energie & Gaze, Distribuția apei & Salubritate și Industria extractivă, cu procente cuprinse între 0,1 și 0,3% din total. 

Top județe cu cele mai multe companii înființate în 2021

Din punct de vedere geografic, în județele Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud și Bihor s-au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale înmatriculărilor de companii, cuprinse între 70% și 150%, în timp ce în județele Satu Mare, Brăila și Sălaj s-au înregistrat cele mai mici creșteri, cuprinse între 10% și 24% în primele 9 luni din 2021, față de aceeași perioadă a anului 2020. 

De asemenea, numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a crescut cu 7% față de aceeași perioadă din 2020, ajungând la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.507.462 la sfârșitul lui septembrie 2021.

Peste 4.300 de insolvențe (+7%)

Numărul companiilor care au intrat în insolvență în primele 9 luni din acest an a crescut cu 7% față de aceeași perioadă din 2020 și a ajuns la 4.307 insolvențe, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. 

Cele mai multe insolvențe din 2021 au fost înregistrate în sectoarele Comerț (1.286 de companii și o pondere de 30% din total), Construcții (727, respectiv 17% din total) și Industria prelucrătoare (543 de companii, respectiv 12,6% din total). 

La polul opus au fost Industria extractivă, Energie & Gaze și Sănătatea, cu câte 0,3% din total. 

Din punct de vedere geografic, în județele Vâlcea, Maramureș și Satu Mare s-au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale insolvențelor, cuprinse între 80% și 117%, în timp ce în județele Vrancea, Bacău și Constanța s-au înregistrat cele mai mari scăderi, cuprinse între 36% și 43% în primele 9 luni din 2021, față de aceeași perioadă a anului 2020. 

69.000 de companii închise (+25%)

Numărul companiilor radiate și dizolvate în primele 9 luni din acest an a crescut cu 25% față de aceeași perioadă din 2020, la 69.000, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. 

Cele mai multe companii închise au fost în sectoarele Comerț (19.996), Activități profesionale (6.472) și Construcții (6.440). 

Din punct de vedere geografic, în județele Ialomiţa, Alba și Vrancea s-au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale radierilor și dizolvărilor de companii, cuprinse între 47% și 62%, în timp ce în județele Cluj, Brăila și Bacău s-au înregistrat cele mai mici creșteri, cuprinse între 8% și 13% în primele 9 luni din 2021, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. 

Mai mult, numărul companiilor suspendate a crescut și el cu 13% față de primele 9 luni 2020, la 9.098 companii.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

TIP Group comandă 1.800 de camioane MAN, diesel și electrice

MAN Truck & Bus și TIP Group, companie specializată...

Oslo crește taxele pentru camioanele neelectrice

Accesul camioanelor electrice în zona metropolitană Oslo a devenit...

25 de service-uri auto și 2 asigurători, amendați

Consiliul Concurenței a amendat 27 de companii (25 de...

Sustenabilitatea atrage investiții – studiu Deloitte

Sustenabilitatea a continuat să atragă investiții și în 2025,...

MTI, dat în judecată

Ministerul Transporturilor a fost dat în judecată pentru blocarea...

UniCredit – Angajator de Top, în 2026

UniCredit Bank și UniCredit SpA Milano, Branch România sunt...

Cod galben de ger, 3 zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe...

FAN SLS Cargo. Investiții, adaptare strategică și soluții logistice flexibile

FAN SLS Cargo, operatorul de logistică și transport deținut...