Managerii estimează scumpiri

Managerii estimează creșteri de prețuri în perioada următoare în industrie, construcții, comerț și servicii, potrivit rezultatelor unei anchete derulate de Institutul Național de Statistică, publicate în 28 august.

Industrie prelucrătoare

În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +5%).

Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creștere (sold conjunctural +33%), urmată de activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +27%) și de activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +26%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%).

Construcţii

Potrivit estimărilor din luna august 2018, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +12%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +14%.

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +22%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere (sold conjunctural +18%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +14%).

Servicii

Conform estimărilor din luna august 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%).
În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +3%).
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. El este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Următoarele praguri de interpretare a soldurilor conjuncturale au fost convenite (stabilite):
până la ± 5% relativă stabilitate;

de la ± 6% până la ±15% creştere moderată, respectiv scădere moderată;

de la ±16% până la ± 40% creştere, respectiv scădere;

peste ±40% creştere accentuată, respectiv scădere accentuată.

Anchetele s-au efectuat pe baza unor eşantioane reprezentative în domeniul industriei prelucrătoare (2.201 agenţi economici), construcţiilor (1.248), comerţului cu amănuntul (2.232) şi serviciilor (2.727).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.