Metroul dintre Drumul Taberei-Universitate, grabit de Boc

Guvernul urgenteaza construirea tronsonului de metrou intre Drumul Taberei-Universitate, prin aprobarea, in sedinta de miercuri, a proiectului de lege privind ratificarea contractului de finantare incheiat intre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru realizarea acestei investitii.

 

Premierul Emil Boc a cerut Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul sa trimita proiectul de lege in regim de urgenta, pentru a fi aprobat in maxim 30 de zile atat de Camera Deputatilor, cat si de Senat. Boc ar fi vrut sa ratifice imprumutul prin ordonanta de urgenta, dar BEI a cerut neaparat prin lege.

Potrivit ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, valoarea totala a proiectului este de 883 de milioane de euro, din care 395 de milioane de euro reprezinta imprumutul acordat de BEI, adica 45% din investitie. Data finala de utilizare a fondurilor este 31 decembrie 2014, motiv pentru Emil Boc sa grabeasca procedurile pentru ca licitatia sa fie finalizata cat mai rapid de autoritati. \”Faceti precizarea la Parlament ca este un proiect prioritar pentru Bucuresti. (…) Dorim ca, in maxim 30 de zile, sa parcurga ambele camere ale Parlamentului\”, a cerut premierul. De asemenea, Emil Boc a cerut Ministerului Transporturilor sa urgenteze procedurile de licitatie in asa fel incat proiectul \”sa se realizeze in cel mai scurt timp posibil\”.

Trebuie spus ca imprumutul acordat de BEI este in conditii avantajoase pentru partea romana, deoarece perioada de rambursare este de 25 de ani. Insa Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, sustinea, la momentul semnarii acordului, ca nu sursele de finantare reprezinta problema pentru realizarea rapida a investitiei, ci bugetul limitat, care impedica ministerul sa aloce fonduri consistente pentru proiecte. \”Daca banii sunt alocati cu taraita, sunt sanse sa finalizam lucrarile si peste 10 ani\”, atentiona Berceanu.

In privinta licitatiei pentru constructor, Berceanu declara ca \”daca nu vor fi 20 de contestatii, speram ca pana in primavara sa avem consortiul pentru inceperea lucrarilor\”. Deocamdata nu s-au depus contestatii, la prima faza a licitatiei, desfasurata pe 10 martie. Au fost depuse 36 de oferte din partea a 18 firme si consortii. Practic, constructorii au participat la doua licitatii, pentru ca Metrorex a impartit lucrarea in doua: Lotul 1 – statia Raul Doamnei – PS Opera (Hasdeu) si Lotul 2 – Romancierilor – Valea Ialomitei. Lucrarile prevad executia a 8 km de tunele si galerii si a 11 statii, pe intreg traseul Raul Doamnei, Brancusi, Valea Ialomitei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militara, Eroilor, Hasdeu. Potrivit directorului general al Administratiei Metrorex, Gheorghe Udriste, pentru fiecare dintre cele doua proiecte se vor califica minimum 5 si maximum 6 firme/consortii. Pana la jumatatea lunii aprilie vor fi definitivate listele firmelor precalificate, care, ulterior, vor primi invitatia de participare la etapa finala, cea de adjudecare a contractului de lucrari.

Gheorghe Udriste estimeaza ca durata de executie a lucrarilor de structura va fi mai mica de 30 de luni, iar punerea in functiune cu calatori va fi facuta in patru ani de la inceperea lucrarilor. Asadar, lucrarile trebuie incepute neaparat anul acesta pentru a se putea incadra in termenul prevazut in contractul cu BEI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.