ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Microbuzele şcolare vor fi înnoite

Data:

Parcul auto de microbuze şcolare va fi înnoit, a anunțat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, pe 23 martie, într-o conferinţă de presă.

În acest sens, Ministerul Mediului în colaborare cu Ministerul Dezvoltării au deschis o linie de finanţare, în valoare de 600 de milioane de lei.

„Alături de finanţarea transportului public electric, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării (Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.), am decis să deschidem o linie de finanţare pentru schimbarea parcului auto la microbuzele şcolare. Este un parc învechit, care are un impact negativ asupra mediului. Am alocat un buget de 600 de milioane de lei pentru schimbarea microbuzelor şcolare, astfel încât între 2.500 şi 3.000 de şcoli să poată să beneficieze, printr-un program multianual, de acestea microbuze. Ultima achiziţie a fost derulată de Ministerul Dezvoltării, iar după aceea aceste microbuze au fost predate la şcoli sau la autorităţile publice locale. Vom merge pe acelaşi sistem, cu o colaborare între cele două ministere, astfel încât procesul să fie mai uşor de derulat şi să nu avem blocaje din cauza solicitărilor multiple. Sper ca în maximum doi ani să putem asigura schimbarea completă a parcului de microbuze şcolare şi să avem microbuze cu motorizare care nu are impact atât de negativ asupra poluării aerului. Vom merge pe sisteme alternative de combustibili”, a declarat ministrul Mediului.

Totodată, programul privind transportul public electric din marile oraşe va continua, iar finanţarea se va face, în mare parte, prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Continuăm programul de finanţare a transportului public electric. Aici avem contractele încheiate cu Bucureşti şi Braşov şi ducem la bun sfârşit acest program. În viitor, majoritatea acestor programe va fi finanţată din PNRR, cu implicarea Ministerului Dezvoltării. Susţinem în continuare aceste investiţii, pentru că reforma transportului public în marile oraşe se poate face doar prin aceste investiţii şi doar în felul acesta putem reduce impactul asupra poluării aerului”, a spus Tanczos Barna.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DKV Mobility integrează TIMOCOM în software-ul său

Începând cu 1 septembrie, bursa de transport TIMOCOM este...

Raben a deschis un nou centru logistic în Sindos, lângă Salonic

Raben a investit 10 milioane de euro în nordul...

AQUILA își relochează operațiunile din Constanța; nou centru logistic

AQUILA își consolidează infrastructura de distribuție din sud-estul României...

România, aleasă de Aggreko pentru un nou hub regional de service

Aggreko a finalizat construcția unui nou Centru de Service...

Topul județelor care au angajat cel mai mult în 2026

Bucureștiul a înglobat aproape jumătate din oferta totală de...

MHI aduce refrigerarea transportului electric în Europa pentru camioane electrice

Mitsubishi Heavy Industries Thermal Systems lansează o nouă gamă...

De luni, se depun dosarele pentru finanțarea camioanelor electrice

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a publicat, pe 9...

Intrarea în insolvență a STB a fost admisă de Tribunalul București

Cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în...