Ministrul Cuc: DN 24C Manoleasa – Rădăuți Prut va fi asfaltat

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a inspectat joi în județul Botoșani, împreună cu directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță, drumul naţional DN 24C Manoleasa – Rădăuți Prut, pe secțiunea dintre km 106+650 și km 142+250.

Acesta este un sector de drum național de piatră, în lungime de 35,6 km, care necesită asfaltare. Valoarea de execuție a lucrărilor este estimată la 109.690.000 lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.  

Vizita ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, a avut loc la patru zile după ce proprietarii de mașini din localitățile tranzitate de DN 24C au protestat față de starea proastă a drumului.

Astfel, acum l-au așteptat cu reclamații zeci de localnici din satele Manoleasa Prut, Iorga și Liveni. Primirea nu a fost tocmai pe placul demnitarului: oamenii au agățat pancarte pe garduri, stâlpi, indicatoare rutiere și copaci, pe care au scris “Doamne, nu da ploaie pe ulița mea!”, “Vrem asfalt!”, “Vai de noi, ce noroi!”, “Și eu sunt cetățean UE!”.

drum pamant

“Astea sunt drumuri din epoca primitivă, nu de o țară europeană. La noi aici zici că e un ținut uitat de lume, un fel de vest sălbatic”, s-au plâns oamenii, cerându-i lui Răzvan Cuc să le asfalteze singurul drum național de pământ din județul Botoșani.

“Am discutat cu domnul director de la DRDP Iași (Ovidiu Laicu, n.r.), căruia i-am cerut ca în cel mai scurt timp să găsească o soluție pentru aplicarea unui tratament bituminos pe toată porțiunea de drum național DN 24C, ulterior urmând ca noi să demarăm procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Drumul nu poate rămâne în această stare. Aștept evaluarea și impactul bugetar pe care îl va avea, astfel încât să alocăm sumele necesare în vederea demarării lucrărilor de întreținere pe acest sector de drum”, a declarat ministrul Transporturilor.

Licitația, la sfârșitul lunii august

El a dat asigurări că procedurile de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va efectua modernizarea DN 24C se vor finaliza până la sfârșitul lunii august a acestui an.

“În momentul de față, studiul de fezabilitate al obiectivului de investiții ‘Modernizarea DN 24C’ este finalizat, dar asta nu înseamnă că poate fi scos la licitație și bugetat. Mai sunt câteva etape de parcurs, pentru ca acest lucru să fie finalizat, și anume elaborarea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, astfel încât să putem prinde în buget acest obiectiv de investiții. Ulterior, vom scoate la licitație proiectarea și execuția acestui tronson de drum național. Lucrul acesta, din estimările pe care le-am primit de la companie, se vor întâmpla în perioada sfârșitul lunii august”, a precizat Cuc.

Lucrări de întreținere curentă, din februarie

Potrivit Ministerului Transporturilor, “în perioada ianuarie – decembrie 2016 a fost revizuit Studiul de Fezabilitate, iar din luna februarie 2017, CNAIR, prin DRDP Iași, a intervenit pe toată lungimea de 35,6 km cu lucrări de întreținere curentă, scarificare și reprofilare, completări cu piatră și cilindrare astfel încât să fie asigurat un minim de confort în trafic”.

“După aprobarea Studiului de Fezabilitate și finalizarea procedurilor de avizare a indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de investiții, prin Hotărâre de Guvern, se va putea demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor, termenul estimat fiind august 2017”, se mai arată în comunicatul remis redacției.

“Vrem să identificăm soluții concrete pentru modernizarea acestui drum. A trecut suficient de multă vreme de când oamenii din zonă așteaptă ceva concret pentru realizarea infrastructurii de care au atât de multă nevoie şi facilitarea accesului către Iași sau Suceava, și nu numai.”, a declarat, în comunicat, ministrul Cuc.

Alte două proiecte importante din judeţul Botoşani sunt DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani cu o lungime de 42,8 km şi DN 29D Botoșani – Stefănești cu o lungime de 42,88 km. Documentațiile tehnice aferente reabilitării/modernizării acestor sectoare de drum național vor fi realizate concomitent cu procedurile inițiate în cazul DN 24C.

“Ministrul Transporturilor va continua seria de vizite de lucru în perioada următoare și în alte județe, pentru a inspecta principalele obiective de investiții gestionate de unitățile aflate în subordinea ministerului şi a găsi cele mai bune soluţii pentru menținerea lor la un nivel de viabilitate corespunzător, prin programul de întreținere a drumurilor naționale”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.