Misiune economică organizată de CCIB în Iordania

În perioada 16-20 aprilie a.c., în marja vizitei oficiale a Alteţei Sale Regale, Principele Radu la Amman, la invitația suveranului iordanian, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează o misiune economică în Regatul Hașemit al Iordaniei. Programul misiunii economice va include forumuri şi întâlniri de afaceri B2B cu manageri și antreprenori iordanieni, existând și posibilitatea de a vizita locuri istorice intrate în patrimoniul cultural mondial.

Sorin dimitriu, președintele CCIB

„Am convingerea ca această misiune va contribui la identificarea de noi oportunități și parteneriate, cuantificabile în creșterea volumului schimburilor comerciale româno-iordaniene. Piața este în continuă schimbare și cred că firmele au nevoie de astfel de evenimente, au nevoie de informație avizată și autorizată, pentru a reduce riscurile aferente inițierii unor afaceri pe piețe interesante, dar greu de lucrat, din perspectiva barierelor geografice și culturale. Apreciez ca relațiile economice bilaterale pot cunoaște o dezvoltare semnificativă prin concentrarea asupra cooperarii în domeniul industrial, ținând seama de oportunitățile oferite de cele două țări, dar și de o anumită complementaritate a economiilor noastre”, apreciază Sorin Dimitriu, președintele CCIB.

În urma analizei realizate de Departamentul de Relații Externe al Camerei bucureștene, utilizând date ale Institutului Național de Statistică, se reliefează faptul că, la nivelul anului trecut, 80% din exporturile românești pe piața iordaniană au fost reprezentate de cereale (57% din total export), precum și animalele vii, în special berbecuţi (23%), restul de 20% constând în: carne şi produse din carne (7,5%); lemn şi articole din lemn (4,4%); produse din fontă, fier şi oţel (1,8%); produse chimice, în principal medicamente (1,3%). În cantități reduse s-au mai livrat: echipamente mecanice, electrice şi electronice, autovehicule, mobilă.

Alte domenii identificate în economia iordaniană care oferă posibilităţi de colaborare sunt: tehnologia informației, turismul și domeniul energetic. Precizăm că o mare parte din rețeaua electrică națională a acestei țări a fost construită de societăți românești, iar în prezent Iordania este interesată de energia electrică obținută din surse regenerabile, în special energie solară și eoliană.

Companiile românești interesate să participe la această misiune economică sunt așteptate să se înscrie până la data de 14 martie 2018. Informații suplimentare despre programul profesional al misiunii se pot obține de la: Mircea Toader, consilier al preşedintelui pentru relaţii internaţionale, tel. 0723 144 663, e-mail: mircea.toader@ccib.ro, și de la Sandra Lăsculescu, consilier relaţii internaţionale, e-mail: sandra.lasculescu@ccib.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.