Mișu Negrițoiu se inspiră la Roma pentru piața RCA

misu-negritoiu-presedintele-asfMişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a avut întâlniri la Roma, la sfârşitul săptămânii trecute, cu reprezentanţii Autorităţii Italiane pentru Asigurări (IVASS) şi cu cei ai Asociaţiei Asigurătorilor Italieni (ANIA).

Discuţiile au avut loc cu ocazia participării delegaţiei ASF la Conferinţa IVASS dedicată Regimului de Solvabilitate II şi au vizat, în principal, piaţa asigurărilor obligatorii auto (RCA) şi regimul naţional de reglementare în domeniu.

ASF precizează că “Italia, una dintre ţările europene cu cele mai mari prime RCA, a fost singura ţară din Uniunea Europeană care a introdus plafonarea tarifelor în 1999, la 5 ani de la liberalizarea tarifelor pentru poliţele auto obligatorii, dar a renunţat, după ce a fost declarată în infringement de Comisia Europeană şi a pierdut procesul la Curtea Europeană de Justiţie”.

“Dialogul cu autoritatea italiană a relevat o experienţă similară în ceea ce priveşte evoluţia asigurărilor obligatorii şi s-a axat pe măsurile de piaţă specifice menite să restabilească echilibrul pe acest segment”, a declarat Mişu Negriţoiu, într-un comunicat de presă.

Măsuri italiene pentru stabilizarea pieței RCA

Autorităţile italiene şi societăţile de asigurări au adoptat o serie de măsuri structurale, pe termen mediu şi lung, pentru stabilizarea pieţei RCA, printre care se numără:

  • Introducerea controlului electronic al existenţei poliţei de asigurare pentru determinarea şi creşterea gradului de acoperire;
  • Solicitarea prin contractul de asigurare a echipării vehiculelor şi în special a celor destinate transportului public şi de persoane, cu dispozitive de tip “cutii negre” (black box) şi acordarea corespunzătoare a unor reduceri de primă;
  • Lansarea unui sistem cuprinzător de monitorizare şi identificare a fraudelor (AIA) şi documentarea mai riguroasă a daunelor, mai ales în cazul vătămărilor corporale;
  •  Constituirea unor baze de date statistice privind evenimentele din trafic, monitorizarea şi verificarea evoluţiei primelor pentru un eşantion de circa 25% din piaţa asigurărilor RCA.

Prime reduse cu 30%

Efectul acestor măsuri a fost o reducere a primei medii în piaţă de aproximativ 30% pe parcursul ultimilor ani.

IVAAS este o entitate cu personalitate juridică de drept public al cărei scop este asigurarea protecției persoanelor asigurate prin supravegherea corectă și prudentă a societăților de asigurare și reasigurare. Pentru exercitarea imparțială a funcțiilor sale, IVASS are autonomie organizatorică, financiară și contabilă.

Asociația Națională a Companiilor de Asigurare din Italia (ANIA) este o organizație înființată în anul 1944 cu scopul de a reprezenta interesele societăților de asigurare care operează pe piața italiană și ale acționarilor acestora în relația cu instituțiile politice și administrative, inclusiv Guvernul și Parlamentul, în relația cu sindicatele și alți parteneri sociali.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.