Modernizarea Centurii București – cu pasajele Domnești, Mogoșoaia și Oltenița – intră în linie dreaptă

Proiectul de modernizare a Centurii București, inclusiv a Pasajelor Domnești, Mogoșoaia și Oltenița, a intrat în linie dreaptă.

sursă foto: Pro Infrastructura

CNAIR au invitat la sediul companiei Antreprenorul Tirrena Scavi ca, până în data de 14 februarie 2020, să semneze contractul  pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a sectorului de centură cuprins între DN2 (E85, Km 12+300) – A2 (Km 23+750).

După semnarea contractului, urmează constituirea de către antreprenor a scrisorii de garanție de bună execuție și aprobarea ei de către Beneficiar, apoi va fi emis ordinul de începerea a lucrărilor.

Termenul pentru finalizarea lucrărilor  este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Bugetul alocat și aprobat pentru execuția lucrărilor în cursul anului 2020 este de aproximativ 98 milioane de lei, fără TVA.

„Menționăm că exproprierile efectuate până la această dată sunt în conformitate cu limitele stabilite prin proiectul tehnic aprobat. În cazul în care, pe parcursul  execuției lucrărilor, se va constata că sunt necesare suprafețe de teren suplimentare, Antreprenorul va fi responsabil de pregătirea și predarea către Beneficiar a documentației necesare în vederea promovării, de către Beneficiar, a unei Hotărâri de Guvern pentru exproprierea suprafețelor de teren suplimentare”, precizează CNAIR.

În cee ce privește sectorul cuprins între A1 – DN7, „urmare rezilierii de catre CNAIR, in data de 21.06.2019, a contractului de proiectare si executie este imperios necesara expertizarea tehnica, din punct de vedere calitativ si cantitativ, a lucrarilor executate in cadrul contractului. Stadiul fizic al executiei lucrarilor, la data rezilierii, a fost de 86,5 %”.

Procedura de achizitie pentru atribuirea contractului de servicii de expertizare tehnica a fost demarata, iar preluarea amplasamentului de la vechiul antreprenor se va efectua dupa finalizarea expertizei tehnice si emiterea Raportului de expertiza si a documentelor de proiectare pentru lucrarile de remediere.

Dupa preluarea amplasamentului se va proceda la demararea procedurii de achizitie publica pentru atribuirea unui nou contract de executie lucrari in scopul finalizarii lucrarilor conform proiectului tehnic aprobat.

Situația pasajelor aflate pe DNCB 

  • Proiectare si executie Lărgire la 4 Benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucuresti Sud, intre A2 km.23+600 si km.55+520 – Lot II: Amenajare Nod Rutier CB – Dj 401 (Berceni) km.33+190 – 35+600

Acordul de mediu: Ramane valabil Acordul de Mediu obtinut in anul 2013 si revizuit in anul 2014 si 2018. Declaratia de proiectare a fost acceptata in data de 24.07.2019.

Au fost emise Certificatele de Urbanism de catre Primăria Generala Bucuresti nr. 1755198/18.07.2019 si de catre Consiliul Judetean Ilfov nr. 10322/19.07.2019.

Antreprenorul a inițiat procedura de obtinere a avizelor/acordurilor conform certificate de urbanism.

În cadrul ședintei Comisiei Tehnice pentru Siguranta Circulatei, din data de 31.10.2019, s-a solicitat corelarea racordarii cu DJ 401 a nodului rutier Berceni, pe directia Berceni, cu proiectul Autostrazii de Centura Bucuresti km.0+000 – km.100+900.

Pentru perioada de execuție a lucrărilor se va emite un alt ordin de începere dupa finalizarea perioadei de proiectare.

A fost pregătita documentatia privind declansarea procedurilor de expropriere, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrarii a fost înaintat de CNAIR către Ministerul Transporturilor.

  • Proiectare si executie Pasaj Mogoșoaia pe centura Bucuresti, peste DN1A

Certificatul de urbanism a fost eliberat de către Primăria Municipiului București în data de 21.03.2019, cu o întarziere de 38 de zile. Antreprenorul a solicitat și a fost aprobată o extensie de timp de 38 zile.

„Urmare activitatilor suplimentare de proiectare, referitoare la necesitatea racordararii pasajului prin bretelele 5 si 6 la Centura Existenta a Bucurestiului pe relatia Chitila (ce exced contractului),  Antreprenorul a solicitat si a fost aprobata o extensie de timp de 72 zile. Antreprenorul a transmis o Notificare/înștiintare de revendicare pentru extensie de timp, din cauza neemiterii tuturor avizelor/acordurilor. Proiectul (PAC si PTE) a fost verificat de verificatorii de proiect si a fost aprobat de Inginer”, precizează CNAIR.

Aviz Apa Nova si Distributie Muntenia (proiecte protejare/deviere utilitati) în curs de obtinere.

  • Pasajul Oltenița – ” Largire la 4 Benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucuresti Sud intre A2 Km 23+600 si A1 Km 55+520 – Lot 1 – Amenajare Nod Rutier CB – DN4 (Oltenita) Km 29+500 – Km 33+190″

Data semnarii contractului: 20.06.2019

Data de incepere a activitatii de proiectare este 31.07.2019

A fost pregatită documentația privind declanșarea procedurilor de expropriere, Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrarii, a fost inaintat de CNAIR la Ministerul Transporturilor.

  • Proiectare si executie pasaj suprateran pe DJ602 Centura București – Domnești

În data de 20.05.2019, a fost aprobat HG pentru exproprierea imobilelor suplimentare situate atât pe raza UAT Bucuresti Sector 6 , cât și pe raza UAT Domnesti, Clinceni, Bragadiru.

În data de 24.05.2019, prin adresa nr. 11124, Asocierea STRACO GRUP – COMNORD – SPECIALIST CONSULTING a depus Beneficiarului (CNAIR), Documentatia Tehnica în vederea obținerii Autorizației de Construire.

În data de 16.07.2019, a fost emisă „Decizia de Expropriere” pentru terenurile suplimentare.

În data de 28.08.2019, a fost emisă de către Ministerul Transporturilor, Autorizatia de Construire nr. 69, fara a fi autorizate lucrarile care fac obiectul transferului dreptului de proprietate al suprafetei de 1.834 mp aflat in domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administrarea Ministerului Transporturilor-CNAIR.

Se fac demersurile necesare pentru transferul dreptului de proprietate/administrare, de la MApN catre MT/CNAIR al acestei suprafete (1834 mp), în vederea obținerii Autorizației de Construire aferente.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.