MOL, la al 1.000-lea Fresh Corner

MOL a inaugurat, recent, cel de-al 1.000-lea Fresh Corner din regiunea central-europeană. Compania a început, în curmă cu aproximativ șase ani, procesul de transformare a stațiilor sale de servicii implementând conceptul Fresh Corner. În prezent, aproape jumătate din totalul stațiilor oferă clienților preparate proaspete și cafea de calitate.

În România, una dintre cele mai recent deschise unități se află în județul Ilfov, la Bragadiru, și beneficiază de un concept nou de servire pe piața din România – Fresh Corner Drive Thru, dedicat clienților aflați în continuă mișcare și care facilitează cumpărăturile din stația de servicii. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

În urmă cu șase ani, Grupul MOL a început procesul de transformare a stațiilor sale de servicii odată cu lansarea conceptului Fresh Corner, oferind consumatorilor cafea de calitate, sendvișuri proaspete, produse de patiserie și hot dog. Succesul conceptului este dovedit de faptul că, deși aflându-ne în context pandemic, MOL a vândut anul trecut 46 de milioane de cafele la nivel regional, dintre care peste 6 milioane în Romania. De asemenea, popularitatea de care se bucură hot dog-ul este în continuă creștere, la nivel regional fiind vândute, anul trecut,  aproximativ 10 milioane de produse.

„În ceea ce privește extinderea lanțului Fresh Corner, totul a pornit de la strategia noastră 2030 pe termen lung. Obiectivul strategiei este acela de a răspunde cât mai multor nevoi ale consumatorilor, oferind întotdeauna cea mai înaltă calitate cu putință. Am învățat multe de-a lungul anilor și, ca urmare a muncii noastre susținute, am reușit să stabilim standarde ridicate de ospitalitate, care se bucură de aprecierea clienților din Republica Cehă și până în Muntenegru. După pandemie, ne confruntăm cu provocările viitorului și conform strategiei noastre actualizate pe termen lung, vom continua să transformăm stațiile noastre, pentru a pune la dispoziție unui public cât mai larg oferta complexă a serviciilor MOL,” a declarat Péter Ratatics, vicepreședinte executiv Servicii Consumatori în cadrul Grupului MOL. 

În România, sortimentul de cafea preferat de clienții Fresh Corner este cafeaua lungă cu lapte, iar în ce privește produsele de patiserie, croasanții sunt cei mai apreciați, iar segmentul hot-dog se bucură, încă de la lansare, de un trend de consum în creștere.

Borviz Levente

“Fresh Corner este una dintre cele mai de succes inovații ale Grupului MOL. Popularitatea acestui concept gastro a crescut rapid, în primul rând datorită produselor de calitate. În România, Fresh Corner s-a bucurat de succes încă de la lansarea sa, în iulie 2015. De atunci și până în prezent, au fost vândute peste 37 de milioane de cafele. Planurile de viitor ale MOL în România sunt ambițioase și au în vedere inclusiv dezvoltarea continuă a rețelei Fresh Corner. Ne propunem să venim în întâmpinarea clienților noștri cu oferte de cea mai bună calitate, adaptată specificului local. De asemenea, cafeaua Fresh Corner rămâne punctul forte și pregătim noutăți și în această categorie. Cea mai recentă dintre ele este lansarea cafelei boabe, sub brandul Fresh Corner, pe care clienții o pot achiziționa pentru acasă”, a declarat Levente Borviz, Head of Retail, MOL România.

Un studiu realizat de către Grupul MOL în rândul consumatorilor săi, arată că majoritatea conducătorilor auto își doresc acum mai mult decât o simplă realimentare rapidă. Vor să aibă parte și de o experiență gastronomică, de relaxare și experiențe variate pe parcursul călătoriei. Conceptul Fresh Corner își propune să facă exact acest lucru, să ofere călătorilor un moment de deconectare, cu toate facilitățile necesare, pe lângă cafea și gustări delicioase. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.