MOL oferă locuințe mobile victimelor cutremurului din Croația

MOL oferă 50 de locuințe mobile și 6 containere sanitare comunității din regiunea Sisak-Moslavina, cea mai afectată zonă a cutremurului din Croația. Containerele în valoare de 125.000 EUR pot asigura cazare temporară victimelor care au fost nevoite să își părăsească locuințele distruse.

Primele containere au ajuns deja la Petrinja, pe 8 ianuarie, iar restul vor sosi săptămâna viitoare.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

MOL, în calitate de cel mai mare investitor străin din Croația, se simte responsabil pentru toți acei oameni care se confruntă acum cu probleme din cauza cutremurului din Croația, în special pentru cei care locuiesc în regiunea Sisak. MOL Group operează un centru industrial în Sisak și peste o mie de angajați locuiesc în regiune. Prin urmare, MOL a acționat imediat și, în cooperare cu Directoratul pentru Protecția Civilă din Croația, va livra 50 de case mobile și 6 containere sanitare în zonele cele mai afectate de dezastrul natural. Valoarea totală a caselor mobile și a containerelor sanitare care servesc pentru cazare temporară este de 125.000 EUR (950.000 HRK).

“La Grupul MOL, gândurile noastre se îndreaptă către victimele cutremurului din Croația. În calitate de cel mai mare investitor străin din Croația, considerăm că este o prioritate să ajutăm poporul croat în această situație dificilă. Clădirile rezidențiale au suferit daune, astfel încât trebuie oferite posibilități adecvate de cazare pentru familii cât mai curând posibil. Mulți dintre cei afectați sunt fermieri, crescători de animale, deci au nevoie de o soluție care să le permită să rămână aproape de casele lor. Prin urmare, în cooperare cu Direcția locală de Protecție Civilă, oferim 50 de locuințe mobile încălzite și 6 unități sanitare pentru cei care au nevoie. Aceste locuințe mobile ar putea însemna un mare ajutor pentru persoanele care și-au pierdut casele, cât timp se desfășoară procesul de reconstrucție”- a declarat József Molnár, CEO al Grupului MOL.

Companiile membre MOL Grup și angajații lor participă activ la acțiuni de ajutorare în zonele afectate de cutremur. INA a oferit în total 330.000 de euro pentru prim ajutor, dintre care aproximativ 66.000 de euro vor fi donate spitalului din Sisak și aproximativ 264.000 de euro către organizații și instituții care oferă suport pentru revenirea din această situație. INA și filialele sale au furnizat rulote și containere în care se pot caza temporar 100 de persoane. De asemenea, au oferit carburant, dezinfectanți marca proprie și butelii de gaz, în timp ce angajații au colectat haine și alimente, care sunt livrate Crucii Roșii croate. INA a pus la dispoziția autorităților locale spațiile sale de depozitare din Sisak, pentru a stoca ajutorul umanitar. În stațiile de servicii INA și Tifon din zona afectată de cutremur, cafea și apă minerală îmbuteliată sunt oferite celor care participă la operațiunile de salvare. 

La rândul său, INA a suferit pagube minore în urma cutremurelor din Croația. Unitățile de producție au făcut față dezastrului și nu au înregistrat nicio pagubă, astfel încât toate operațiunile INA – explorarea și producția de hidrocarburi, rafinarea, diviziile de Retail și Wholesale – continuă să funcționeze fără probleme. 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa de peste 80 de ani a Grupului sprijină operaţiuni de extracţie în 9 ţări, precum şi unităţi de cercetare în 14 ţări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de 1.900 de benzinării în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 240 în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.