MOL România a donat peste 1 milion de euro în pandemie

MOL România a donat peste 1 milion de euro pentru echipamente medicale, de la începutul pandemiei COVID-19. Cel mai recent, compania și partenerii săi, Fundația pentru Parteneriat și Asociația Inima Copiilor, au acordat sprijin total de 550.000 de euro, în echipamente medicale și de protecție destinate spitalelor din Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Orderheiul Secuiesc, Gheorgheni, Giurgiu, Iași și București. 

O parte dintre echipamentele cel mai recent achiziționate cu sprijinul MOL România au fost deja livrate, iar celelalte urmează să ajungă în scurt timp în dotarea spitalelor, astfel încât pacienții să poată beneficia de acestea.

Iată precizările transmise ZIUA CARGO:

Echiparea spitalelor se face în baza parteneriatelor pe care compania le are cu Asociația Inima Copiilor și Fundația pentru Parteneriat. Cea mai recentă tranșă de aparatură are o valoare totală de 550.000 de Euro, ceea ce ridică la peste 1 milion de Euro suma totală alocată de MOL România pentru dotarea spitalelor în lupta anti-Covid. 

„Anul trecut am marcat 25 de ani de existență pe piața din România. În acest sfert de secol am scris nu doar o poveste de succes în business, ci am pus și bazele unei relații strânse cu comunitatea. Astfel, MOL România a fost un susținător al sistemului de sănătate încă dinainte de izbucnirea pandemiei. În ultimul an, însă, am înțeles că eforturile noastre în acest domeniu trebuie să se intensifice, scopul fiind acela de a ajuta cât mai mulți pacienți în lupta cu acest virus. Am avut alături parteneri tradiționali (Fundația pentru Parteneriat, Asociația Inima Copiilor) și prieteni noi (Asociația Dăruiește Viață) cărora le mulțumim că ne-au acordat încrederea lor. Noi vom susține în continuare eforturile de combatere a noului coronavirus. Nu suntem la prima inițiativă de acest fel și cu certitudine nu va fi nici ultima”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO al MOL România.

Alături de Fundația pentru Parteneriat – cu care MOL România derulează încă din anul 2006 proiectul Spații Verzi, un concurs anual de proiecte de mediu – compania s-a implicat în combaterea pandemiei. Anul trecut, la scurt timp după izbucnirea pandemiei, MOL România a acordat 100.000 de euro Fundației pentru Parteneriat pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru personalul medical implicat în combaterea pandemiei Covid-19 din spitalele din Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc.

MOL România a revenit de această dată cu un nou sprijin financiar pe care l-a acordat Fundației pentru Parteneriat și care a permis dotarea cu echipamente medicale de protecție și aparatură medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe, a Spitalului Municipal Gheorgheni, a Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc și a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. 

Primele 6 paturi de terapie intensivă complet dotate pentru tratarea bolnavilor în stare critică au ajuns deja la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Paturile au intrat în dotarea secției ATI Non-Covid, unde capacitatea de cazare a fost redusă în urma reorganizărilor recente, pe fondul numărului mare de pacienți cu forme grave internați pe secția ATI Covid-19.

„Ne bucură foarte mult faptul că beneficiem și în 2021 de  parteneriatul și sprijinul deja tradițional din partea MOL România, pentru a continua demersul nostru comun privind dotarea spitalelor cu echipamente și aparatură de ultimă generație, atât pentru a  ajuta în lupta cu pandemia, cât și pentru creșterea calității serviciilor medicale. În 2021, prin sprijinul oferit pentru 6 spitale, sperăm să ne aducem contribuția la acoperirea nevoilor stringente ale sistemului medical și implicit la comunități deservite mai bine din punct de vedere al serviciilor medicale”, a declarat László Potozky, director Fundația pentru Parteneriat.

În cadrul parteneriatului cu Asociația Inima Copiilor – un partener tradițional alături de care MOL România sprijină dezvoltarea proiectului construcției unui heliport pe acoperișul Spitalului Marie Curie –  compania a donat sume pentru achiziționarea de aparatură ce va ajunge în Spitalului Județean Giurgiu, a Spitalului Universitar București și a Spitalului clinic de obstetrică și ginecologie Cuza Vodă din Iași. 

„Continuăm seria parteneriatelor de succes cu MOL România și venim în sprijinul sistemului medical atât de greu încercat în ultimul an de pandemia de Covid-19. Suntem încă departe de finalul pandemiei, oamenii continuă să se îmbolnăvească și în continuare spitalele sunt supra-solicitate, astfel că sprijinul nostru vine într-un moment oportun”, a declarat Alexandru Popa, directorul Asociației Inima Copiilor

În ianuarie 2020, cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei, MOL România și Asociația Inima Copiilor au sponsorizat dotarea Spitalului Județean de Urgență din Giurgiu cu echipamente medicale în valoare de 110.000 de euro, echipamente care au mers către secțiile de Pediatrie, Neonatologie și ATI. De această dată, ajutorul acordat Spitalului Județean de Urgență Giurgiu se va concentra exclusiv pe secția ATI.   

De asemenea, vor mai primi echipamente esențiale pentru tratarea pacienților în contextul pandemiei și secția de neonatologie a Spitalului Universitar București și Secția de Neonatologie a 

Spitalului clinic de obstetrică și ginecologie Cuza Vodă din Iași, care a avut în tratament mai mult de 50 de nou-născuți cu mame infectate cu Covid-19. 

MOL România este de 25 de ani nu numai un jucător important în economia românească,  ci și un partener de încredere pentru comunități, derulând în ultimii ani mai multe inițiative de sprijinire a sistemului medical. În anul 2020, la începutul pandemiei, MOL România a acordat 500.000 de Euro pentru dotarea sistemului medical implicat în lupta anti-Covid: un sprijin de 100.000 pentru Fundația pentru Parteneriat și 400.000 de Euro Asociației Dăruiește Viață. 

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 243 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor. 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 243 în Romania.

Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 20 ani au fost sprijinite, cu peste 65,3 de milioane de lei, peste 1.290 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri. 

Despre Inima Copiilor

Asociația Inima Copiilor există și ajută copiii cu boli grave, în special cardiace, din 2006. În acest sens, asociația a construit sau a contribuit la costruirea și dotarea celor mai moderne spații medicale din sistemul public din România: secțiile de Cardiochirurgie pediatrică (secție pe care o susține constant din 2013, anul deschiderii ei) și de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Marie Curie din București și Secția de Terapie intensivă nou-născuți a Spitalulului Județean Constanța.

În prezent, Asociația are în desfășurare 2 proiecte importante de infrastructură în cadrul Spitalului de copii Marie Curie din București: extinderea Secției de terapie intensivă nou-născuți și construcția heliportului (cu susținerea financiară a MOL România).

Tot cu sprijinul MOL România, Asociația Inima Copiilor a contribuit și contribuie la dotarea unor secții importante din spitalele din România cu aparatură medicală performantă destinată atât susținerii efortului medical în perioada pandemiei de Covid-19, cât și îmbunătățirii radicale, pe termen lung, a condițiilor de tratament din secțiile respective.

Asociația continuă să susțină, inclusiv financiar, secțiile construite și zeci de mici pacienți și familii care au nevoie de ajutor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.