MOL România continuă Programul pentru sănătatea copiilor

MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 13-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau cu boli cronice.

Fondul alocat acestei ediții este de 400.000 de lei, iar finanțarea maximă care poate fi obținută de către un ONG este de 25.000 de lei. Înscrierea aplicațiilor se poate face până la data de 24 octombrie, inclusiv.

Desfășurat on-line, evenimentul de lansare al ediției 2021 a reunit reprezentanții celor 18 ONG-uri care au beneficiat de finanțare la ediția precedentă. Aceștia au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada februarie-august 2021, prin intermediul cărora au oferit terapie și tratament unui număr de 773 de copii cu nevoie speciale. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezente și organizațiile care au fost nevoite să reprogrameze derularea proiectelor finanțate în anul 2019. Totodată, au fost prezentate proiectele care au inclus activități de terapie prin artă (muzică, desen, pictură), terapie prin joc, terapii emoționale (marionete, jocuri de rol, psihodramă pentru copii, povești terapeutice), integrarea senzorială, terapie ocupațională și terapii asistate de animale.

Premiul MOL pentru sănătatea copiilor 2020 a fost acordat Asociației VAR din București, pentru proiectul intitulat Amprenta sunetului. Acest proiect a avut ca scop valorificarea realităților comunității preadolescenților și adolescenților hipoacuzici, purtători de implant cohlear, prin intermediul atelierelor on-line bazate pe tehnici de terapie prin joc, dramaterapie, arte vizuale – film, fotografie și tehnologie. Proiectul, pentru care Asociația a reușit să producă și un film unic despre realitățile cu care se confruntă tinerii hipoacuzici, a fost răsplătit cu acest premiu, care le oferă finanțare maximă în valoare de 25.000 de lei, fără a se înscrie în concursul de proiecte de anul acesta, în plus, un reprezentat va deveni membru în juriul Programului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.