Companiile multinaționale din întreaga lume (70%) se așteaptă la înmulțirea obligațiilor de raportare fiscală, pe fondul numeroaselor reglementări adoptate în anii trecuți, astfel că asigurarea transparenței datelor și conformarea cu cerințele autorităților reprezintă principala provocare cu care se confruntă în prezent, potrivit Deloitte 2024 Global Tax Policy Survey.
Pe locul doi se află digitalizarea sistemului de taxe, însă, în acest caz așteptările sunt optimiste – 59% dintre participanții la studiu sunt de părere că facturarea electronică și raportările digitale aferente operațiunilor comerciale au potențialul de a simplifica conformarea fiscală, chiar dacă necesită investiții inițiale considerabile. Cu toate astea, 10% susțin că efectul va fi contrar, se arată în comunicatul transmis redacției.
A treia mare provocare pentru companiile multinaționale este legată de reforma fiscală internațională care, pe lângă acordul pe doi piloni semnat sub coordonarea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cuprinde și măsurile care vizează taxarea serviciilor digitale și inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU) de cooperare în taxarea internațională, lansată recent la solicitarea țărilor în curs de dezvoltare.
Astfel, 54% dintre participanții la studiu spun că implementarea pilonului II din reforma OCDE (impozitul minim pe profit la nivel global), așteptată în următorii trei ani, va genera mai multă complexitate în raportările fiscale. În plus, dat fiind că pilonul II anulează avantajul competitiv al statelor care utilizau ratele reduse de impozitare pentru a atrage investiții, 77% dintre participanți anticipează că acestea vor introduce alte facilități în acest scop, compatibile cu pilonul II.
Pe de altă parte, implementarea pilonului I din reforma OCDE (redistribuirea parțială a drepturilor de impozitare către țările din care sunt obținute veniturile) rămâne incertă, dat fiind că statele semnatare nu au ajuns la un acord final până la termenul asumat, respectiv 30 iunie 2024.
În aceste condiții, participanții la studiu se așteaptă ca inițiativa ONU să pună accentul, în principal, pe taxarea serviciilor digitale, pe aspectele legate de considerentele ESG (environment, social, governance – protecția mediului, aspecte sociale, guvernanță), pe asigurarea unei abordări fiscale echitabile în economiile dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare, dar și pe relocarea drepturilor de impozitare din statele de rezidență fiscală în țările sursă.
Dan Bădin, partener Servicii Fiscale, Deloitte România: „Tendințele evidențiate în studiu sunt valabile și în România, având în vedere că noile cerințe de raportare, cum ar fi cele prevăzute în declarația de informații GloBE (regulile globale de combatere a erodării bazei impozabile) aferentă pilonului II din reforma OCDE sau în Directiva UE privind raportarea de sustenabilitate (CSRD), vizează și companiile care activează pe piața locală. Iar aceste raportări implică transferul unui volum foarte mare de date între contribuabili și autorități, motiv pentru care procesul de digitalizare, demarat în România de câțiva ani și aflat într-un stadiu avansat de implementare a sistemelor electronice de raportare precum SAF-T, RO e-Factura și RO e-Transport, trebuie să continue. În acest sens, urmează ca autoritățile fiscale să dezvolte mecanismele necesare analizării datelor pe care le primesc prin intermediul acestor sisteme, astfel încât beneficiile digitalizării să devină vizibile atât pentru contribuabili, prin simplificarea procedurilor de raportare și a acțiunilor de control fiscal, cât și pentru autorități, prin gestionarea mai eficientă a controalelor, reducerea evaziunii fiscale și, în final, prin venituri mai mari la bugetul de stat”.
Deși utilizarea inteligenței artificiale (AI) în conformarea fiscală se află în stadiu incipient, aproximativ două treimi dintre respondenți (66%) estimează că aceasta va fi folosită pe scară largă în următorii trei ani, însă dublată de supraveghere umană. Beneficiile așteptate de companii din utilizarea soluțiilor bazate pe AI sunt acuratețe crescută în raportări (34%), costuri reduse (23%), aplicarea unei strategii fiscale coerente la nivelul companiei (15%), conformare sporită cu reglementările în vigoare (14%), mai mult timp pentru implicare în activitatea de bază (14%).
În zona de protecție a mediului și sustenabilitate, taxele cu cel mai mare impact asupra activității companiilor participante sunt cea pe consumul de energie (40%) și cea pe carbon (33%). În ceea ce privește măsurile specifice, aproximativ 80% dintre participanți spun că sunt afectați direct sau indirect de mecanismul UE de ajustare a carbonului la frontieră (taxa pe carbon).
Studiul Deloitte 2024 Global Policy Survey, ajuns la a 11-a ediție, este realizat anual, începând din 2014, în rândul reprezentanților departamentelor de taxe și al directorilor financiari, pentru a analiza impactul noilor reglementări fiscale aplicabile la nivel internațional asupra companiilor din întreaga lume. Studiul din acest an cuprinde opiniile exprimate de peste 1.000 de reprezentanți ai companiilor din 28 de țări.