Povestea ne-ar relata, probabil, trăirile noastre la o taverna grecească, despre un chelner grec cu mustață, care cine știe ce făcuse… Dar nu asta este povestea și, pentru a respecta profilul publicației, povestea are legătură cu vehicule, transport, combustibil și costuri.
Pentru început, să vedem cine este Mustăcilă: este un personaj controversat încă de dinainte de a-l fi cunoscut. Nu mi-aș fi închipuit vreodată ca eu aș fi putut intra într-o relație cu Mustăcilă, sau cu cineva din familia lui. Dar, cum a început totul?
Acum vreo jumătate de an, mi s-a înfiripat ideea de a-mi schimba mașina.
Mașina mea nu era nici prea veche, nici nu-mi făcuse vreodată probleme, doar voiam o schimbare, voiam ceva nou, mi se făcuse dor de mirosul ăla de mașină nouă. Având în vedere că, în ultimul timp, făcusem niște schimbări in viața mea de zi cu zi, am observat că nu mai eram dispus să stau cu orele la volan, în traficul din București.
Ride-sharing-ul și, pe alocuri, chiar și transportul în comun se dovediseră mult mai comode. Și să nu mai vorbim despre lipsa locurilor de parcare! Deplasările în afara orașului nu abundă, iar concediile, de regulă, în străinătate, sunt pe calea aerului.
În anii precedenți, am folosit și rent-a-car, în anumite situații, și s-a dovedit a fi o soluție bună. La rece vorbind, de ce aș mai fi avut nevoie de mașină, când serviciile alternative de transport și de închiriere sunt la îndemână?
Oare eram pregătit pentru o schimbare radicală, după zeci de ani de proprietar auto? Răspunsul a fost „NU”, nu cred ca m-aș descurca. Nu am ajuns la acel nivel de evoluție… O mașină „a mea” încă îmi trebuie, mă securizează să o am, să o văd în fața casei, să mă urc în ea când vreau să plec.
Și mai era ceva, ce emoțional nu puteam întrerupe, după zeci de ani: obișnuința de a merge o dată pe an cu mașina (mea!) în Grecia. Sigur că nu ții o mașină doar ca să mergi o dată pe an în Grecia. Poți pleca cu un automobil închiriat sau, și mai bine, să zbori cu avionul până în Grecia și, acolo, să închiriezi local.
Alegerea…
Ca să-mi forțez decizia, am hotărât să scot mașina veche la vânzare, ca să avansez puțin în planul meu deloc bine conturat. Nu am apucat să o public pe vreo platformă de vânzare, că deja o cunoștință mi-a virat banii, auzind ca vreau să vând, asigurându-și mașina mea bine întreținută.
Seară de seară, făceam zeci de configurări, la zeci de modele, apoi, ziua, vizitam show room-uri. Alegeam modele pe benzină sau hibride. Nu sunt nici acum încă pregătit să trec pe 100% electric.
Până la urmă, am făcut o listă scurtă de modele și am decis să sun un bun amic de la Brașov, dealer auto, persoană în care îmi pusesem speranțe că mă va limpezi. Presupun că l-am pus și pe el în dificultate când i-am spus:
– Vreau o mașină, nici prea mică, nici prea mare, cu care, în principiu, nu am să merg prea mult, vreau să mă descurc cu ea prin traficul de București și să mă ducă confortabil în Grecia; să fie un model hibrid, care să-și fi dovedit deja fiabilitatea, și să aibă costuri rezonabile de întreținere…
Răspunsul lui a venit instantaneu, hotărât, sigur pe el, cu o forță convingătoare imbatabilă:
– Îți propun un model pe benzină și GPL.
Mi-a mărturisit că fusese un dușman declarat al acestui mod bivalent și jurase, chiar, că atât timp cât va fi dealer auto nu va promova astfel de mașini la vânzare. Dar, de 2 ani, folosea un astfel de automobil zilnic și că era încântat atât de performanțe, fiabilitate, cât și de costuri. Ajunsese, astfel, un mare susținător, recomandând călduros autoturisme cu sistem bivalent de alimentare.
– NU! Exclus! – am ripostat, considerându-mă chiar puțin jignit.
M-am gândit că nu înțelesese ce vreau.
– În niciun caz, nu mă interesează! Eu nu fac nici taxi, nici Uber, nici Bolt, și nu vreau să plimb o butelie în portbagaj. Să stau cu bomba în spate.
Sincer, pentru mine, când vedeam o mașină pe GPL, o priveam cu un sentiment amestecat, de rezervă, compasiune și frică. Instalația de alimentare cu GPL auto pe mașină era, pentru mine, sinonim cu un mod de alimentare improvizat, realizat artizanal și periculos.
În plus, mai erau și acei șoferi (de care mă amuzam) pe care îi surprindeai în benzinării că alimentau mașini presupuse de lux cu GPL ieftin, iar în trafic se dădeau posesori auto pretențioși.
Îi reiau prietenului meu rezervele mele profunde față de a cumpăra, în 2025, o mașină nouă alimentată cu GPL, iar el îmi replică, la fel de serios, că sistemul este standardizat, este din fabrică, că este sigur și… că „ține cu casa”. Mai mult, îmi garanta că nu vor fi probleme tehnice sau de performanță, pentru că este un model consacrat.
Încăpățânat, l-am întrebat dacă totuși eu voi putea merge numai pe benzină, că m-aș simți mai în siguranță. Iar el tot încerca să mă convingă că nu are rost să plătesc dublu, dacă pot merge la jumătate de preț. Văzând, însă, că nu are cu cine să se înțeleagă, mi-a spus că, dacă vreau neapărat, nimeni nu mă va putea opri.
Până la urmă, m-a convins să comand mașina. Apoi le-am spus prietenilor mei ce marcă și ce model de mașină am ales, ce culoare, putere, opționale etc. Cu toții am fost de acord ca era o alegere bună.
Amănuntul că „este și pe gaz” îl omisesem intenționat. Asta aveau să afle mai târziu. Nu eram pregătit nici măcar eu sa accept alegerea mea.
Chiar și în ziua în care m am dus la Brașov să ridic mașina, m am gândit că eu am să fac plinul la benzină, urmând să văd mai târziu cum este cu gazul. Noua mea mașină mă aștepta în show room-ul din Brașov, pregătită pentru livrare. Am trecut repede peste prezentarea autoturismului, explicarea instrumentelor digitale, butoane, lumini, covorașe etc., bucurându-mă de parfumul inconfundabil de mașină nouă.
– „Ai câțiva litri de benzină în rezervor, îți ajung până la prima stație GPL, este la 500 de metri. Benzină poți pune mai încolo, dar nu pune mai mult de 10 litri, că nu ai nevoie decât pentru pornire, îmi spuse amicul meu.
ÎI mulțumesc, îmi iau rămas bun și plec temător spre prima benzinărie. Subconștientul m-a făcut să ratez acea primă stație GPL recomandată și abia la a 3-a benzinărie în drumul meu spre București aveau și pompă de GPL.
Trag frumos mașina lângă acel rezervor alb suprateran pe care scria Gas Petrolier Lichefiat și, imediat, observ fericit că se apropie un angajat al stației către mine, liniștindu-mă astfel că știa el ce trebuie să facă.
– Felicitări! îmi spuse tânărul șmecheraș (de vreo 20 de ani), operator la stația GPL, studiind lung noua mea mașină, cu numere roșii, trasă la pompă.
Până să apuc eu sa-i mulțumesc, el continuă:
– V-ați cumpărat un aragaz nou, să-l stăpâniți sănătos!
„Să-l înjur, să-l bat?” mă întrebam în gând. Oare am ajuns ca trabantiștii, subiect de glume pe șosele? I-am replicat că dacă mi-aș fi luat un frigider, îl băgam în priză și nu mai veneam la el, dar trebuie să recunosc că băiatul avea umor.
Acomodarea și… botezul…
Nu mi-a trebuit mult timp să constat că acomodarea se făcea mai degrabă cu funcțiile de safe driving, nu cu noul sistem de alimentare. Pe drum, m-am jucat cu switch-ul de pe GPL pe benzină și invers, diferența fiind insesizabilă, pentru mine.
Botezul a avut loc în seara aceleași zile, când m-am dus să o iau pe doamna mea de la serviciu. Ea apreciază mașinile după cu totul alte criterii decât majoritatea, nu după marcă, tip sau formă, ci, de regulă, după culoare și înălțime: preferă culorile pastel și garda la sol cât mai mică.
Mergând împreună către locul de parcare, îi indic, la un moment dat: „Voilà! Ce zici?”, arătând mândru spre noua noastră mașină, în timp ce apăsasem pe telecomandă. În momentul în care apeși butonul de deschidere pe telecomandă se aprind luminile de zi LED încastrate în marginile laterale ale barei din față: acestea sunt dispuse vertical, in forma convexă, și rămân aprinse preț de câteva zeci de secunde.
– „Oh, ce simpatic este acest… Mustăcilă”, spuse ea, referindu-se evident la LED- urile aprinse în extremitățile barei din față, în formă de mustăți de tip samurai.
A trecut mai bine de jumătate de an de atunci și Mustăcilă s-a impus și în fața prietenilor mei.
Chiar dacă, inițial, se întreceau în glume răutăcioase (de autobază), eu am reușit nu numai să mă împrietenesc, ci și să mă mândresc cu Mustăcilă.
Într-adevăr, în șase luni, am reușit să alimentez de 2 ori vreo 10 litri de benzină, iar plinul de gaz pe care îl fac mereu nu subțiază deloc portofelul, această cheltuială amestecându-se cu alte mici cheltuieli cotidiene.
Aproape 3.000 de kilometri am parcurs în București și împrejurimi, în această perioadă.
Cu toate că, în special după începerea războiului din Orientul Mijlociu, prețul GPL auto a crescut constant de la 3,91 lei, în 28.02.2026, la 4,41 lei la 1.06.2026 (la aceeași stație MOL din București), prețul rămâne, în continuare, extrem de convenabil, comparativ cu cel al benzinei sau motorinei.
În drum spre Grecia…
Am intrat în luna iunie, luna următoarei probe pentru Mustăcilă: Grecia! O nouă provocare la drum lung – tranzitul prin Bulgaria, Grecia. Ce voi face eu cu gazul, în vacanță?
Fiind precaut, la plecarea din București, dis-de-dimineață, am făcut plinul atât la GPL, cât și la benzină, obținând, în total, conform afișajului de la bord, o autonomie de peste 900 km, ceea ce mi-a conferit un mare confort. Am plecat pe GPL… și pe GPL am rămas tot concediul!
Prima oprire a fost la circa 60 km înainte de Sofia, unde am făcut un plin cu numai 15,12 euro. Într-adevăr, în Bulgaria, GPL este mai ieftin decât în România. (Dacă dimineața alimentasem, la București, cu 4,41 lei/litru – 0,84 euro, în Bulgaria, prețul era de doar 0,77 euro/ litru).
În principiu, mă gândisem că ăsta va fi costul cu transportul, însă tot mi se părea prea puțin. Am plecat mai departe spre Grecia, fiind curios cât o să mă coste distanța până acolo. După mai bine de 2 ore, ajunși la frontiera bulgaro-elenă, la Kulata, am făcut din nou plinul, știind că prețul la combustibili în Grecia este mai ridicat. Am făcut plinul cu 11,20 euro.
Nu se poate! Mustăcilă a dus 2 persoane de la București în Grecia cu mai puțin de 30 de euro, adică exact cât mă costă, în București, o friptură cu garnitură și o bere? Dacă mai împărțim suma la 2 persoane, ajungem la 2 înghețate. Nici cu autocarul nu este mai ieftin!
Niciodată nu am făcut calculul, în concediu, cât mă costa benzina, însă acum mă stârnise Mustăcilă și am vrut sa continui să țin evidența costului de transport, inclusiv în Grecia, unde litrul de GPL varia între 1,099 și 1,133 euro.
Să nu mai menționăm faptul că, la înapoiere, în Bulgaria „autogaz”-ul se ieftinise cu 10% (0,69 euro), în timp ce, în aceeași perioadă, în România, litrul creștea, din nou, cu 4 bani într-o săptămână, făcându-l cu peste 20% mai scump decât în Bulgaria.
În ciuda scumpirilor, cei aproape 2.000 de km parcurși în concediu în total ne-au costat puțin sub 100 de euro. Iar rezervorul de benzină a rămas neatins, pe toată durata sejurului, asigurând o rezervă de autonomie suplimentară de 450-500 km.
Aceasta poveste nu se vrea un manifest în favoarea mașinilor pe alimentare bivalentă cu benzină și GPL, sau împotriva altor sisteme hibride de alimentare. Fiecare dintre noi alege în funcție de anumite dorințe, ce i se potrivește mai bine.
Eu recunosc că am ignorat, inițial, apoi am ironizat această alternativă, admit, de asemenea, avantajele noilor sisteme, atât ale celor hibride, cât și ale celor electrice, care și pentru mine devin din ce în ce mai interesante, pe măsură ce va crește autonomia de deplasare și va reduce durata de reîncărcare, respectiv prețul de achiziție.
Am vrut doar să arăt că există soluții convenabile în perioade de criză, că ne putem adapta renunțând la convingerile noastre, la modelele cu care am crescut.
Ar fi bine să fim deschiși la nou. În fond, lumea este într-o continuă schimbare.
Andrei DOROBANȚU
andrei.dorobantu@icloud.com
