MyWebEye în România, Ungaria și Polonia

Webeye lanseaza serviciul MyWebEye pe trei piețe simultan – România, Ungaria și Polonia, potrivit unui comunicat transmis redacției și pe care îl publicăm integral.

Grupul WebEye, cu sediul în Ungaria, își extinde operațiunile în zona flotelor de vehicule ușoare (de 3,5 tone și  mai mici) prin lansarea unei noi linii de business, MyWebEye, capitalizând experiența dobândită în domeniul telematicii pentru transportul rutier de mărfuri.

Noul serviciu va fi valabil, pentru început, pe trei dintre piețele pe care este prezentă compania, respectiv în România, Ungaria și Polonia.

Astfel, companii cu activități în domenii variate precum construcții, agricultură, servicii, transport de mărfuri, logistică, transport persoane vor avea la dispoziție un instrument inovator pentru eficientizarea activității, printr-un control mai bun al consumului de combustibil la eliminarea pierderilor provocate de timpii morți din program.

Decizia de a lansa această nouă linie de business este răspunsul la nevoile concrete ale pieței, în condițiile în care expediția de mărfuri a avut în ultimii ani o creștere semnificativă.

„Zona serviciilor de curierat, de expediere de mărfuri este pe un trend ascendent. Ați observat deja că în perioada sărbătorilor, piața este aproape blocată, furnizorii nu mai fac față cererii uriașe. Prin urmare, aceste companii sunt într-un proces de extindere a rețelelor, prin mărirea punctelor de depozitare și diversificarea rutelor de transport. WebEye urmărește astfel această tendință, oferind un serviciu telematic gândit special pentru această categorie de clienți. Avem o experiență importantă în zona transporturilor mari de mărfuri, unde suntem lider de piață, și am considerat că este timpul să abordăm acest nou segment”, a spus Levente Gall, director regional pentru Europa Centrală și de Est.

Monitorizarea în timp real a vehiculelor, timpul estimat de sosire, măsurarea combustibilului, analizarea stilului de condus, toate aceste elemente sunt vitale pentru buna funcționare a unei flote auto. MyWebEye livrează clienților, în timp real, rapoarte de activitate detaliate, optimizarea utilizării flotei, înregistrarea  documentelor, calcularea diurnelor în străinătate.

MyWebeye este simplu de utilizat, se instalează ușor și informațiile sunt disponibile pe o interfață centrală.

Dincolo de serviciile existente, MyWebEye include elemente adaptate cerințelor noului grup țintă, cum ar fi urmărirea îndeplinirii sarcinilor alocate pe fiecare vehicul în parte, comunicarea între șoferi și dispeceri și procesarea datelor preluate din calculatorul CANBUS al vehiculului.

Este posibilă, de asemenea, monitorizarea kilometrilor parcurși în mod real de vehicul pentru a avea o imagine fidelă a activității echipei.

Rapoartele generate de soluția MyWebEye pot livra informații complexe despre traseu, poziția vehiculelor, orele de plecare și sosire, timpul de staționare cu motorul pornit, viteza, orele de lucru efectiv (în trafic), consumul de combustibil sau chiar locația și datele când au fost depășite limitele de viteză.

WebEye România avea în aprilie 2018 o cifră de afaceri de 3,7 milioane de euro și 13.000 de soluții active.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.