Nicu Marcu (ASF): Am înaintat MFP proiectul de plafonare a RCA (document)

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, a declarat, în 18 februarie, că a înaintat Ministerului Finanțelor Publice (MFP) un proiect de Hotărâre de Guvern privind plafonarea prețurilor RCA.

Nicu Marcu, președintele ASF

Perioada de plafonare a tarifelor RCA va fi de 6 luni.

În urma analizelor realizate cu privire la evoluția pieței RCA și la impactul unor tendințe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință. Pentru protejarea consumatorilor și pentru stabilitatea piețelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative și de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României și cu alte autorități ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populației în fața tendințelor inflaționiste sau speculative”, a declarat șeful ASF.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a și pus în dezbatere publică proiectul, în cursul zilei de 18 februarie. El s-a declarat convins că va fi adoptat de Guvern în regim de urgenţă, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piaţa de asigurări RCA şi să ducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraţilor.

UPDATE: Proiectul de HG a fost publicat pe sit-urile MFP și ASF. Documentul prevede că depășirea nivelului maxim al tarifului de primă prevăzut în anexă de către societățile de asigurare RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.

Inițial, anunțul a fost făcut, pentru ZIUA CARGO, de Vasile Ștefănescu, președintele COTAR: „În urma demersurilor patronatelor din transporturile rutiere, reprezentanții ASF împreuna cu cei ai Consiliului Concurenței au transmis către Guvern, în 18 februarie, propunerea de plafonare a tarifelor RCA. Cu sprijinul președintelui ASF, Nicu Marcu, și in urma duscuțiilor purtate și a dovezilor prezentate s-a luat această decizie de către ASF și Consiliul Concurenței, pentru a venii în sprijinul celor peste 8,5 milioane de plătitori de polite RCA”.

„Le reamintim celor 8 milioane de șoferi care astăzi platesc un pret al RCA majorat cu peste 250% in decurs de 4 luni, faptul ca “gulerele albe din asigurari” au demonstrat in 2018 câta etica și respect au fata de lege și șoferii captivi, obligați sa cumpere o polița RCA. Firmele de asigurari au fost amendate cu 53 de milioane de euro de către Consiliul Concurentei pt înțelegeri care au condus la creșterea artificiala a prețului RCA in perioada 2012-2016. Astăzi, aceeași piața de asigurari, a majorat prețul RCA peste noapte cu peste 250% și se jura ca ni se trage de la creșterea prețului la energie. In momentul de fata, avem mai multă încredere in cântarul unei precupețe din piața Obor decât in preacinstita piața de asigurari din Romania”, a reamintit Vasile Ștefănescu.

Patronatele din transporturile rutiere au ameninţat cu proteste, dacă nu se aplică urgent plafonarea tarifelor RCA, așa cum s-a întâmplat în anul 2017.

Precizările transmise ZIUA CARGO, în 18 februarie:

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), APTE 2002 și APULUM cer adoptarea de urgență a unei hotărâri pentru plafonarea tarifelor RCA.

Într-o situație mai puțin dezastruoasă decât cea de acum, în anul 2017, patronatele din transporturile rutiere au solicitat Guvernului și au obținut emiterea unei Hotărâri pentru extinderea plafonării la tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), cel puţin până la data de 31 decembrie 2017, pentru a se evita un blocaj iminent la acea vreme. Astăzi este mai mult decât necesară plafonarea urgentă a tarifelor RCA, pentru a evita colapsul economic. 

„Oamenii au început să plătească polițe RCA mai scumpe decât mașinile pe care le conduc. Ne vor aduce pe toți la sapă de lemn și se va prăbuși economia. Firmele nu-și mai permit costurile, în general, pentru că totul s-a scumpit, iar transportatorii vor fi nevoiți să renunțe la afaceri. Nu se poate transfera totul în costurile clienților, nici în transportul de persoane, nici în cel de marfă. Dacă în continuare vor crește prețurile, de la o zi la alta, închidem firmele, iar asta va însemna că se blochează România. In aceeasi situatie sunt toti platitorii, cei peste 8,5 milioane de platitori de polite RCA , captivi in legea 132/2017 . Am stabilit să organizăm proteste, pentru a cere Guvernului plafonarea de urgență a RCA, dar sperăm să se întâmple înainte de a protesta, dacă cei care conduc România înțeleg spre ce dezastru ne îndreptăm, iar coroborat cu pretul carburantului si a energiei , déjà devine o problema de siguranta nationala“, a declarat Vasile Ștefănescu, preșendinte COTAR.

Cerem măsuri concrete din partea Guvernului, Parlamentului, ASF şi Consiliului Concurenţei. Istoria ultimilor ani arată că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a descoperit la firmele de asigurări de mai multe ori încălcări ale prevederilor legii, creșteri de tarife practicate și după plafonare, tarife netransparente în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări, deşi aceste firme au mai multe linii de business și multe alte nereguli. 

Guvernul poate limita tarifele RCA conform Legii Concurenţei 21/1996, modificată şi completată în 2016, unde la art. 4, alineatul 3, este prevăzut că pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale (situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei) Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Cerem Guvernului României să plafoneze tarifele RCA, în baza prevederilor Legii Concurenței. În caz contrar, transportatorii vor protesta în toată țara”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.