Noi membri în consiliul director al Flanco Retail

Începând cu luna mai, Flanco Retail a extins echipa de senior management a companiei cu doi noi membri. Astfel, Cătălin Cîrnaru, director operațiuni, și Ionuț Cîrstea, director vânzări, se vor alătura consiliului director Flanco. Totodată, Mirela Petruș a fost promovată în funcția de HR manager, preluând conducerea departamentului de resurse umane al companiei.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Împreună cu ceilalți membri ai consiliului director – Dragoș Sîrbu, director general; Andreea Pîrvu, director financiar; Ovidiu Nicușan, director marketing; Cătălin Croitoru, director achiziții; Radu Bercea, director canale digitale – Cătălin Cîrnaru și Ionuț Cîrstea vor avea un rol important în coordonarea activității strategice a companiei.

Ionut Cîrstea

Dragoș Sîrbu, CEO Flanco: „Odată cu intrarea în echipa de senior management, Cătălin Cîrnaru va ocupa și o nouă poziție, recent implementată, aceea de Director de operațiuni. Crearea acestei noi funcții a pornit de la nevoia de unificare a resurselor din zona de operațiuni, în contextul în care ne propunem o creștere a vânzărilor de peste 20% și, implicit, a volumelor de marfă, dar și a gradului de loialitate a clienților. Cătălin și-a setat ca obiective aliniate acestui scop scăderea timpului de livrare și îmbunătățirea experienței clientului în ceea ce privește livrarea comenzilor, criterii care ocupă locurile fruntașe printre atributele valorizate de către clienți.”

Cătălin Cîrnaru

Astfel, Cătălin Cîrnaru va conduce eforturile de optimizare a proceselor operaționale și de îmbunătățire a eficienței lanțului de aprovizionare, gestionând fluxuri multiple: logistică și last mile (livrare prin curier), operațional online, documentare online și customer care. Cu o experiență profesională de peste 20 de ani în companii din industrii diverse (retail, fashion, pharma sau servicii logistice), Cătălin Cîrnaru a ocupat poziții de conducere și s-a specializat în optimizarea operațiunilor logistice, managementul lanțului de aprovizionare și îmbunătățirea eficienței serviciilor last mile. În cadrul Flanco, a ocupat timp de nouă ani funcția de manager logistică.

Ionut Cîrstea

„Ionuț Cîrstea este un bun exemplu al modului în care Flanco oferă oamenilor mediul propice pentru a crește, a se dezvolta și a acumula experiența și competențele necesare pentru a face performanță în domeniul lor. La numai 34 de ani, Ionuț este cel mai tânăr Director de vânzări Flanco. Este alături de noi de 12 ani, cu o evoluție frumoasă, trecând prin toate treptele ierarhice din retail: de la consultant de vânzări, la șef de tură, director de magazin, regional sales manager, retail manager, iar în acest moment reunește sub conducerea sa departamentele de Retail magazine și Corporate”, spune Dragoș Sîrbu.

Pe lângă pozițiile ocupate în compania Flanco de-a lungul timpului, Ionuț Cîrstea este fost sportiv de performanță, experiență care i-a construit o mentalitate de învingător și l-a familiarizat cu disciplina necesară performanței. Printre obiectivele pe care și le-a propus se numără creșterea vânzărilor în magazine și îmbunătățirea experienței clientului. Una dintre cele mai importante reușite ale sale este creșterea vânzării de servicii, în anul 2022 compania ajungând la un nivel istoric în ceea ce privește procentul valoric obținut de servicii din totalul vânzărilor.

Mirela Petruș

O altă schimbare importantă în echipa de top management a retailerului este adusă de Mirela Petruș, noul HR Manager Flanco. Având o experiență de peste 18 ani în domeniul resurselor umane, dintre care nouă ani petrecuți în echipa Flanco, Mirela dezvoltă și gestionează, în prezent, strategia de resurse umane a companiei și coordonează peste 1.400 de angajați, din 113 orașe.

Despre Flanco 

Flanco este cel mai dinamic retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 158 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.