Olivier Van Houtte, noul CEO Cargus

Cargus anunță numirea lui Olivier Van Houtte în funcția de CEO în locul lui Jarosław Śliwa, care a condus a companiei de curierat, timp de 3 ani și jumătate.

Olivier Van Houtte

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Cu o experiență de 20 ani în poziții de conducere în companii internaționale din Europa și SUA, precum GE, DuPont sau Johnson & Johnson,  Olivier Van Houtte s-a implicat cu profesionalism în proiecte majore de restructurare, integrare și transformare. Expertiza sa vizează companii sau filiale europene care au între 100 – 500 milioane de euro active în bunuri de folosință îndelungată, industria alimentară sau activități de distribuție specializată și transport, deținute de fonduri de investiții sau de firme cu capital privat.

Olivier Van Houtte preia rolul de CEO de la Jarosław Śliwa, care a condus Cargus timp de 3 ani și jumătate, contribuind fundamental la transformarea companiei.

“Sub îndrumarea lui Jarosław Śliwa, Cargus a devenit un lider al calității serviciilor de curierat, fiind recunoscută drept cea mai inovatoare și orientată către client companie din această industrie. Suntem încrezători că Olivier are toate atuurile necesare pentru a accelera transformarea Cargus și pentru a duce compania la un nivel maxim de performanță, printr-o abordare centrată pe oameni și pe livrarea de rezultate puternice”, precizează Consiliul de Administrație al companiei Cargus.

“Sunt onorat să conduc Cargus în demersul nostru de a accelera transformarea companiei în beneficiul tuturor partenerilor și clienților noștri. Preiau această misiune înțelegând pe deplin potențialul companiei și oportunitățile industriei în care activăm și cu obiectivul clar de a continua dezvoltarea asumată în fața întregii echipe. Contextul în care ne aflăm a accentuat importanța agilității în a oferi clienților noștri servicii cât mai bune, în a inova, dar și că poți face aceste lucruri cu ajutorul unei echipe puternice”, spune Olivier Van Houtte. 

În Cargus, Olivier Van Houtte își va concentra eforturile pe accelerarea dezvoltării financiare a companiei, având ca prioritate extinderea rețelei SHIP & GO și, astfel, lansarea serviciilor Out-of-Home (OOH), dar și implementarea rețelei de lockere (APM) – modalități competitive și sustenabile de livrare, precum și pe extinderea și dezvoltarea companiei de curierat la nivel internațional.

Toate investițiile și eforturile echipei Cargus din ultimii ani au condus la obținerea celei mai bune rate de livrare de pe piața din România: 92% din toate livrările Cargus ajung la destinatari a doua zi după preluare.

Despre Cargus

Cargus este cea mai experimentată companie de pe piața de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat printr-o rețea națională de 750 Ship & Go, unde clienții pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, 5 centre naționale de sortare, 49 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.

La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.