Operațiunea WATERSEC 2022

În săptămâna 9-15 mai, Inspectoratul General al Politiei Române (IGPR), prin Directia de Politie Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției Frontieră (IGPF) si Autoritatea Navală Româna (ANR), a initiat, organizat si coordonat actiunea „WATERSEC 2022”.

Activitățile s-au realizat concomitent în mai multe state riverane fluviului Dunărea, printre care Germania, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Croația și România.

Astfel, activităţile comune de verificare şi control au vizat creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale și prevenirea şi combaterea criminalității la regimul mediului.

La nivel european, acțiunea s-a desfășurat simultan în Germania, Ucraina, Croația, Ungaria, Bulgaria și România, participând instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea criminalității în sectorul naval. 

Astfel, în celelalte țări participante, au fost verificate 982 de nave (142 de nave de pasageri, 320 de nave cargo, 520 de ambarcațiuni), 10.461 de persoane (membrii de echipaj și pasageri), precum și 2.924 de autovehicule.

Au fost apliate 55 de sancțiuni contravenționale și s-au constatat 48 de infracțiuni la regimul migrației ilegale, muncii ,,la negru” (angajarea de personal navigant fără forme legale sau fără pregătire corespunzătoare) și la regimul transporturilor navale.

La nivel național, instituțiile participante au desfășurat 349 de acţiuni şi controale, au legitimat 1.317 persoane, fiind verificate 20 de societăţi comerciale, 608 autorizaţii/licenţe/permise de pescuit și 345 de nave. 

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 62 de infracţiuni, au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.485 de lei și au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 7 ambarcațiuni, 1 motor de ambarcațiune, 35 de unelte de pescuit interzise, 526 kg. de produse piscicole și 750 kg de motorină, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.