Oprescu, in lupta cu “parcangiii” care incaseaza ilegal taxa pentru locurile din centrul Bucurestilor

Preluarea de la firma Dalli a administrarii celor 52 de parcari cu 3.000 de locuri in zona centrala a Bucurestilor i-a adus primarului general Sorin Oprescu mari necazuri: dupa ora 18:00, cand parcarea este la liber, \”parcangiii\” de profesie pun monopol pe aceste spatii, taxandu-i pe cei care ar trebui sa-si gareze gratuit masina.

Afacerea este facuta cu buna stiinta de ambele parti: posesorii autoturismelor sunt multumiti de existenta unor persoane care le pastreaza locul liber pana vin ei acasa, iar \”parcangiii\” baga bani frumosi in buzunar. Sunt, insa, destul de multi nemultumiti, care reclama ilegalitatea. Autoritatile locale se confrunta cu zeci de astfel de cazuri, insa este greu sa supraveghezi toate parcarile. \”Port discutii pentru indepartarea persoanelor care incaseaza ilegal taxa de parcare. Am avut si am in continuare discutii cu Politia Comunitara si Politia Capitalei, pentru indepartarea acestora. (…) Este adevarat ca numarul celor care incaseaza taxe de parcare, in special in centrul Capitalei, este in crestere. Este adevarat ca acestia apar de regula dupa ora 18:00, cand este un lucru stiut ca parcarile sunt libere. Discutiile sunt purtate pentru ca trebuie sa facem ceva pentru a impiedica acest fenomen\”, a declarat, luni, Sorin Oprescu. Trebuie precizat ca parcarile administrate de municipalitate detin, in general, personalul preluat de la Dalli, adica incasatori, care isi termina serviciul la ora 18:00, cand nu se mai percepe taxa de parcare.

Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, a declarat, la randul sau, ca atat Politia Rutiera, cat si cea a Capitalei au in atentie persoanele care incaseaza in mod ilegal taxe de parcare. In majoritatea cazurilor, acestia sunt cersetori. \”Avem o recomandare pentru populatie: in loc sa dea bani cersetorilor, mai bine sa sune la 112 pentru a semnala aceste cazuri si sa urmareasca modul in care politia isi face treaba\”, spus Ciocan. Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, este o legatura de cauzalitate intre faptul ca cetatenii dau bani cersetorilor si existenta acestora in parcari.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.