Oprescu si-a gasit parteneri chinezi pentru autostrada suspendata

 

Faimoasa autostrada suspendata promisa de Sorin Oprescu bucurestenilor ii provoaca edilului insomnii. Timpul fuge, mandatul sau de primar general se apropie de final, iar succesul in obtinerea altuia nou tine in primul rand de respectarea fagaduielilor. Din acest motiv, Oprescu vrea odata inceput acest proiect, mai ales ca ambitia lui se leaga si de faptul ca toti adversarii lui politici l-au ridiculizat. Numai ca marea criza economica ii face pe mai toti investitorii excesiv de prudenti. Iata, insa, ca o raza de speranta vine tocmai de la comunistii chinezi, care – surpriza – au in lucru o sosea asemanatoare.

 

Autostrada suspendata nu va mai fi, practic, o autostrada, ci un “drum expres”, a anuntat, miercuri, primarul Bucurestilor. Recent intors dintr-o vizita de lucru la Beijing (2-6 martie), el a adus vestea cea mare: “O delegatie chineza va veni la Bucuresti peste doua luni pentru a stabili cu municipalitatea unui calendar de lucru pentru mai multe proiecte, printre care si autostrada suspendata, care se va numi drum expres, intrucat legislatia nu permite autostrada in Capitala”, a declarat Sorin Oprescu, intr-o conferinta de presa.

Soseaua suspendata care strabate centrul Beijingului, aflata inca in constructie, va avea 9,6 kilometri lungime, din care 2 km au fost realizati in doi ani, a anuntat primarul Capitalei.

La noi, valoarea totala a investitiilor in care este inclus si inelul median se ridica la 7 – 8 miliarde de euro, din care pentru inelul median ar putea fi alocate aproximativ 800 de milioane de euro. \”Ar fi vorba despre zona Petricani – Chitila, care are 18,2 kilometri, iar lucrarile ar putea dura doi ani\”, a spus, la randul sau, Madalin Dumitru, director al departamentului de infrastructura din Primaria Bucuresti.

Oprescu si-a exprimat speranta ca pana la sfarsitul anului sa poata fi demarate lucrarile pentru aceste drumuri exprese si inelul median si ca primul tronson sa fie gata peste doi ani. “Sa va spun ca am vazut cum si-au organizat ei circulatia in Shanghai in special, cu autostrazi sau drumuri. Sa nu mai zic autostrazi, ca legea spune ca nu ai voie sa faci autostrazi in oras. Drumuri expres construite in Shanghai pe perioada a 2 ani de zile, 10 km. La ei este mai simplu, pentru ca pamantul este al statului. Dar au avut de dezafectat o serie intreaga de cladiri. Cam de 20 de ani ei au renuntat la cladirile vechi, si pe locul lor au concesionat fie catre francezi, fie catre americani. Concesiuni care acum s-au terminat si au ramas in proprietatea Shanghaiului. Ne-au dus la centrul de planificare urbana si au prezentat master-planul Bejingului pana in 2020. Autostrazile care constituie inele mediene au fost construite in ultimii 10 ani de zile, in special in Shanghai. Este impresionant”, a spus Oprescu, vadit impresionat.

Primarul Bucurestilor a semnat cu partea chineza un memorandum pentru mai multe proiecte. \”Am stabilit masuri concrete si un calendar de lucru pe termen scurt, mediu si lung, cu cele mai mari companii chineze, respectiv Beijing Municipal Construction Group, Shanghai Construction Group, China Communications Construction Company, inclusiv cu Banca de Dezvoltare a Chinei. Toate discutiile s-au terminat cu un memorandum. Am semnat un memorandum de intentie cu ei, cu un calendar fix, pentru a putea sa-i avem aici pentru parteneriate publice private, identificand portofoliul de lucrari care se preteaza acestor fapte imediate, considerand inca o data ca este singura cale in acest moment de a avea banii necesar asigurarii dezvoltarii Municipiului Bucuresti. Consider ca ei sunt niste oameni seriosi care si-au transformat orasele intr-o dezvoltare poate, pentru unii, incredibila\”, a precizat el.

 

Mai vrea un mandat la Primarie

Sorin Oprescu a mentionat ca domeniile in care municipalitatea va colabora cu respectivele companii chineze, respectiv dezvoltarea infrastructurii pentru transport si alte cai de comunicatie in Capitala, realizarea inelului median, dotarea si dezvoltarea spitalelor. “Spitalul Universitar, unul dintre cele mai mari spitale din China, a fost o vizita de suflet. Mi-am recunoscut colegi acolo. Ca bolnavi internati si externati din acest spital, este Spitalul Universitar din Bucuresti, la puterea a 10-a”, a spus Oprescu.

El a mentionat ca reprezentantii companiilor chineze sunt interesate de realizarea unui pod la \”1 Decembrie\”, a unui aeroport in partea de sud a Capitalei si de realizarea unor trenuri magnetice care sa faca legatura intre aeroporturi si centrul orasului. \”Pentru realizarea tuturor proiectelor am nevoie de doua mandate. Odata ce am dat drumul tuturor lucrarilor in timpul mandatelor mele sunt convins ca acestea ar fi continuate\”, a mai spus Oprescu.

In periplul sau, primarul Bucurestilor a vizitat satul olimpic si constructiile in pregatirea pentru Olimpiada, care i s-au parut impresionante: “S-a pornit de la suma de 7 miliarde de euro, pentru ca sa se ajunga, in final, la o cheltuiala de 43 de miliarde de euro, dintre care 31 de miliarde au fost investitii straine facute pentru a sprijini Olimpiada”.

Asa cum ati putut citi saptamana trecuta in ZIUA CARGO, Sorin Oprescu a cerut de la chinezi o oferta pentru autobuze hibrid, dar a vizitat si doua uzine de fabricare a autovehiculelor hibrid. “Sigur ca ne-a interesat si am vizitat doua uzine de autovehicule de tip hibrid si autovehicule electrice. Unul dintre actionarii principali este domnul Buffet, care a sesizat probabil ca viitorul apartine acestor masini. Ele se construiesc relativ usor. Sunt reincarcabile de la un interval de 4 ore pentru transportul urban in principal, pentru taxiuri, intre 4-6 ore. Exista si incarcare rapida de o ora. Si au autonomie de 250 km”, a precizat el.

 

Cu ochii inspre rusi

“Dorim sa avem, dupa aceasta vizita in China, si participarea rusilor la ce inseamna dezvoltarea orasului Bucuresti. Sunt convins ca in acest moment autoritatile locale pot dezvolta o serie intreaga de relatii cu sprijin financiar in parteneriate publice private, care sa asigure dezvoltarea orasului si terminarea lucrarilor care au fost incepute”, a mai spus Oprescu.

Cat despre parteneriatul public privat pe care spera sa il incheie cu chinezii, primarul Capitalei il vede de mare succes, desi s-ar putea ca firma sa vina cu propriii angajati. “Am fost primiti foarte bine. Ramane ca in viitorul apropiat sa ne intoarca aceasta vizita. Am dori, insa, cand ne intorc aceasta vizita, sa isi vada si conationalii impreuna cu noi la lucru. (…) De altfel, este prima lucrare concreta, ma refer la inelul median, pe care China, in principal Beijingul si Shanghaiul o stabilesc cu Bucurestiul. Aceea de a avea o reprezentanta, de a fi prezenti aici. Am fost acolo, am vazut la fata locului, am vazut viteza cu care lucreaza, am vazut viteza cu care se misca in proiectare, in asa fel incat suntem convinsi ca si noi putem sa beneficiem atat de sprijinul, cat si de experienta lor”, a conchis Oprescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.