ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

OUG 7 și OUG 8, publicate în MO înainte de vizita premierului Bolojan la Bruxelles

Data:

Ordonanța de Urgență (OUG) 7 privind reforma în administrația locală și centrală și OUG 8 de relansare economică, adoptate de Guvern pe 24 februarie, au fost publicate în Monitorul Oficial 147, din 25 februarie.

Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan, imediat după ce a semnat documentele.

„Înainte de a pleca la Bruxelles, am semnat cele două ordonanțe: reforma administrației publice și cea privind relansarea economică. Prin prima ordonanță: vom reduce risipa în administrație; vom avea o administrație mai eficientă; mutăm deciziile mai aproape de oameni. Prin a doua: creștem producția internă; susținem exportul și investițiile strategice; relansăm creșterea economică”, a scris pe Facebook prim-ministrul Ilie Bolojan.

La Bruxelles, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, pe 26 februarie, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Principalele teme de discuție sunt recuperarea celor 231 de milioane de euro din PNRR (după adoptarea reformei pensiilor speciale ale magistraților), programul SAFE, situația fiscal-bugetară a României și măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar”.

Guvernul a transmis o informare, după întrevederea celor doi oficiali: „Discuții foarte bune cu Ursula von der Leyen, care a apreciat reformele adoptate de Guvern. În legătură cu PNRR, premierul a prezentat situația actuală privind jaloanele legate de pensiile magistraților și de decarbonizare. S-a convenit că vor analiza solicitările noastre, în vederea deciziei finale a Comisiei privind cererile de plată 3 și 4. În prima parte a lunii martie vom avea un răspuns.

În acest context, premierul a prezentat și progresele în implementarea programului SAFE, precum și aprecierea față de instrumentele financiare pe care Comisia le dezvoltă și le pune la dispoziția statelor membre pentru dezvoltarea propriilor industrii de apărare. Totodată, premierul a salutat inițiativele privind dezvoltarea și reziliența economică destinate statelor membre de pe flancul estic.

Președinta Comisiei Europene a apreciat faptul că România se menține pe traiectoria bugetară de reducere a deficitului, modul în care este implementat programul SAFE, precum și eforturile depuse pentru propunerea proiectelor din cadrul EastInvest”.

Premierul a mai avut întrevederi cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, și cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare.

Vor fi abordate teme precum lansarea programului mecanismului EastInvest, cadrul de finanțare multianual pe anii următori și absorbția fondurilor din PNRR.

„La Bruxelles, avem ca elemente de bază de discuție, în întâlnirile care sunt programate, aspecte care țin de programul pe care Uniunea Europeană l-a dezvoltat pentru țările care sunt la granița de est a Uniunii.

Deci, începe acest program, care înseamnă niște facilități suplimentare pentru regiunile țării noastre care sunt la granița cu Ucraina sau cele din zona Mării Negre. De asemenea, avem câteva aspecte care țin de cadrul de finanțare multianual pe anii următori.

De asemenea, absorbția fondurilor din PNRR – unde suntem în discuții avansate pe aspecte care țin de jaloane, de trageri, în așa fel încât, până la sfârșitul lunii august, să putem să absorbim fondurile europene care sunt dedicate României”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Amintim că, OUG 7 cuprinde, între altele, prevederea prin care permisul auto se suspendă dacă șoferii nu plătesc amenzile de circulație în 90 de zile.

Download

Totodată, OUG 8 prevede acordarea de ajutoare de stat, modificări în domeniul fiscal și acțiuni pentru asigurarea unui cadru favorabil implementării proiectelor de parteneriat public-privat (PPP).

Download

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...

Studiu Poliția Română & Ursus Breweries, privind siguranța rutieră

Poliția Română și Ursus Breweries anunță rezultatele studiului „Atitudini sociale...

RO e-Factura poate accelera accesul la finanțare pentru companii

După digitalizarea plăților și dezvoltarea open banking-ului, sistemele de...

Hankook, a 85-a aniversare; pionier în Coreea, lider la nivel mondial

85 de ani de inovații, calitate și dezvoltare: producătorul...

Otokar – gata să livreze vehicule Cobra II fabricate în România

Otokar, principalul exportator de sisteme terestre din Turcia și...

VOLVO TRUCKS. Nouă platformă pentru motoarele cu combustie

Cele mai eficiente motoare produse vreodată de Volvo Trucks:...