P3: Cristina Pop, numită Head of Asset Management în România

Cristina Pop
Cristina Pop

P3, investitor, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de Head of Asset Management. Aceasta se va ocupa de managementul administrativ, financiar și operațional al celor 305.000 m2 ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.

Cristina Pop are 31 de ani și o experiență de nouă ani în sectorul imobiliar logistic local, precum și cunoștințe solide în managementul și închirierea proprietăților industriale. Și-a început cariera la Valad Asset Management în anul 2008, iar ulterior a ocupat timp de patru ani functia de Head of Industrial Agency în cadrul Jones Lang LaSalle (JLL).

“Cristina este o achiziție importantă pentru echipa noastră locală, care este în plină creștere.  Așteptăm cu nerăbdare să aducă un plus de valoare echipei prin cunoștințele ei de asset management și ale pieței   românești de spații industriale. O cunosc pe Cristina de câțiva ani și pot spune că se potrivește foarte bine cu valorile P3, ceea ce îmi dă motive de siguranță că partenerii noștri vor colabora foarte bine cu ea”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.

“Este un privilegiu pentru mine să mă alătur echipei de profesioniști de top de pe piața spațiilor industriale. Suntem cu toții uniți de pasiunea pentru acest domeniu și sunt încântată că am oportunitatea de a-mi folosi experiența în domeniul asset management, precum și cunoștințele extinse despre piață pe care le-am acumulat în ultimii nouă ani. Sunt nerăbdătoare să contribui la consolidarea calității serviciilor pe care P3 le oferă clienților din portofoliul românesc”, a adăugat Cristina Pop.

Monica Andrei
Monica Andrei

De asemenea, P3 a internalizat serviciile de Property Management prin numirea Monicăi Andrei în funcția de Head of Property Management.

Înainte de a se alătura P3, Monica a lucrat ca Property Manager în cadrul Building Support Services (BSS) timp de nouă ani, dintre care ultimii șase i-a petrecut la P3 Bucharest.

Monica a absolvit Universitatea Politehnică din București, unde a obținut o diplomă de Master în Inginerie Hidroenergetică.

Roxana Buga
Roxana Buga

Roxana Buga s-a alăturat și ea echipei P3 în funcția de Property Management Accountant. În ultimii 10 ani a fost controlor financiar la BSS, lucrând pentru parcul P3 Bucharest. Roxana are o diplomă de Master la Facultatea de Management Financiar-Contabil de la Universitatea Spiru Haret.

P3 deține în parcul logistic P3 București 305.000 m2 de spații logistice dispuși în 11 depozite. Parcul este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul orașului și în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2.

P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

P3 este proprietar, dezvoltator și manager specializat în proprietăți logistice la nivel european. Baza de active a P3 cuprinde 165 de depozite construite la cele mai înalte standard totalizând 3,5 milioane de metri pătrați în nouă țări, și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,8 milioane de metri pătrați de spaţii logistice.

În România, P3 deține cel mai mare parc logistic din țară, P3 Bucharest, achiziționat de la CA Immobilien Anlagen AG la începutul anului 2015, ce cuprinde în prezent 11 depozite cu o suprafată totală de 305.000 de metri pătrați.

P3 este un investitor pe termen lung, care achiziționează și dezvoltă proprietăți la cele mai înalte standarde de calitate, pe care le adăugă portfoliului său în continuă dezvoltare. P3 nu a vândut niciodată o clădire din portofoliul său.

Misiunea P3 este să ofere chiriașilor săi o experiență de primă clasă prin proprietăți logistice de înaltă calitate poziționate în locații logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile și ecologice la cele mai înalte standarde internaționale.

P3 este deținut de GIC, fondul suveran al statului Singapore.

Puteți afla mai multe despre activitatea P3, accesând website-ul www.p3parks.com

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.