Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va deveni funcțională, după patru ani de abandon.

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a decis, pe 13 mai, ca aceasta să fie preluată de Administrația Străzilor, care o va preda Companiei Municipale Parking București.
„Marea parcare supraterană de pe Șos. Pantelimon va fi, în sfârșit, administrată, întreținută și operată corect! La patru ani de la terminarea construcției, primarul Ciprian Ciucu a reușit să finalizeze procedura de edificare. Astfel încât consilierii generali au putut vota trecerea parcării în administrarea Administrației Străzilor București. Mai departe, va fi predată către Compania Municipală Parking București, care o va exploata și întreține”, a informat PMB.

Municipalitatea face apel către șoferii care și-au abandonat mașinile în această parcare să-și mute mașinile pentru a permite echipelor de salubrizare să curețe spațiul.
„În caz contrar, vor fi ridicate. Igienizarea parcării va dura aproximativ două săptămâni. Ulterior, va fi folosită ca parcare publică cu plată”, conform reprezentanților Municipalității.
Parcarea tip park&ride, aflată la intersecția Șos. Pantelimon cu str. Vergului, are 495 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, motociclete și biciclete.

Ea a fost concepută ca un terminal intermodal, unde șoferii își pot lăsa mașinile la intrarea în oraș și pot continua călătoria cu mijloacele de transport în comun, care au stație la parterul parcării. Este vorba despre tramvaiele liniei 5, autobuzele liniilor 103, 246, ale liniei de noapte N102 și STV: 407, 451, 452, 457, 458.
Terminalul intermodal a făcut parte din obiectivul de investiții „Reabilitare sistem rutier și linie de tramvai – Șos. Pantelimon”.











