Parlamentul a operaționalizat CNIR

Parlamentul a operaționalizat Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), după 5 ani de la restructurarea CNADNR prin Ordonanța de Urgență nr. 55/2016, care a împărțit compania în CNAIR și CNIR. Concret, legea de adoptare a ordonanței a fost adoptată și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis. Ministerul Transporturilor lansează invitația să-și trimită CV-urile toți cei care doresc să concureze pentru managementul noii companii.

Iată precizările MTI:

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunță că, după mai mulți ani de la propunerea oficială de înființare a Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), actul normativ privind operaționalizarea acestei companii, fost adoptat astăzi de către Parlament. După parcurgerea etapelor procedurale această Companie, care va funcționa sub autoritatea MTI, își va desfășura, în mod real, activitatea pentru care s-a dorit a fi înființată.

Astfel, prin adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere S.A., au fost create toate instrumentele legale care permit operaționalizarea acestei companii atât de necesară pentru dezvoltarea proiectelor majore de infrastructură ale României.

C.N.I.R. se va ocupa de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier potrivit necesităților de deplasare a cetățenilor și de circulație a mărfurilor în condiții de siguranță, cu atingerea unor timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană și asigurarea confortului în trafic. Măsura de înființare a C.N.I.R va conduce la dezvoltarea pe termen lung a reţelei trans-europene de transport (TEN-T), pentru funcționarea optimă a pieţei interne comunitare, în strânsă legătură cu realizarea obiectivelor strategiei europene privind creşterea economică.

Totodată, amintim faptul că operaționalizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere este unul dintre punctele asumate de Executiv ce a fost prevăzut în Programul de guvernare.

În conformitate cu bunele practici promovate pentru transparentizarea procedurilor de desemnare a membrilor provizorii de la nivelul structurilor de conducere ale CNIR, cei interesați sunt invitați să trimită CV-urile la adresa de e-mail cnir@mt.ro.

„Astăzi anunț cu mare bucurie că această companie, vitală pentru capacitatea administrativă de a derula proiecte de investiții în autostrăzi și drumuri expres noi, se naște cu adevărat. Operaționalizarea CNIR este unul dintre punctele prevăzute expres în programul de guvernare al coaliției PNL-USRPLUS-UDMR și iată că, la doar 3 luni de la preluarea mandatului, putem anunța acest succes către opinia publică. Am spus că anul 2021 reprezintă debutul deceniului infrastructurii în România. Bugetul alocat este unul record la toate capitolele. Noua companie va veni să consolideze resursa umană din sistem: oamenii profesionişti, experții, managerii de proiect, inginerii și proiectanții care să gestioneze aceste proiecte şi să se asigure că se livrează la timp. Nu înființăm o nouă companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus. Îmi doresc persoane cu experiență în guvernanța / managementul corporativ, înțelegerea domeniului de investiții rutiere, abilitate de planificare strategică, organizare eficientă a structurii, orientare către rezultate, având în vedere caracterul multianual al proiectelor mari de investiții. Managementul CNIR va trebui să construiască echipa, să structureze compania și să creioneze viziunea de dezvoltare a acesteia pentru a livra proiectele din Master Planul de Transport al României”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.