Patronate: 40.000 de firme de transport, amenințate cu falimentul

Asociațiile patronale din transporturi acuză Guvernul că „distruge cu bună știință una dintre puținele industrii in care România e competitivă la nivel european”, 40.000 de firme de transport fiind amenințate cu falimentul. 

În acest sens, patronatele organizează o conferință de presă, în 5 august, la 11:00, la Sala Terra a Hotelului Ramada Parc, „cu scopul de a atrage atenția asupra două problem extrem de grave cu care se confruntă industria Transporturilor: reîncadrarea diurnei șoferilor care lucrează în transportul international ca venit de natură salarială și obligarea firmelor la plata impozitelor și contribuțiilor sociale aferente, retroactiv pe 5 ani”.

Comunicatul transmis ZIUA CARGO:

„Asociațiile patronale din transporturi consideră măsura luată de ANAF abuzivă și acuză guvernanții că fac jocul statelor vest-europene care vor să elimine concurența est-europeană de pe piața de transport international. În timp ce state precum Polonia, Lituania sau Ungaria își protejează propriii transportatori, România este singurul stat european care impozitează diurna. Efectele sunt devastatoare cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalitățile fiind imposibil de plătit de nicio firmă.

Guvernul recidivează și penalizează transportatorii pentru gradul mic de vaccinare a populației României și a decis intrarea în carantină 14 zile a șoferilor profesioniști care revin din țări roșii din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu Covid-19, dacă nu sunt vaccinați și nici nu pot dovedi că au trecut prin boală în ultimele trei luni.

Măsura este unică în Europa, șoferii profesioniști fiind exceptați de la măsura carantinei în toate țările, cu scopul de a menține lanțurile de aprovizionare cu marfă, așa cum recomandă și Comisia Europeană, care a creat în acest sens “culoare verzi” și a îndemnat la exceptarea de la carantinare a șoferilor profestionisti.

Prin această măsură Guvernul obligă astfel șoferii români să îngroașe rândul șomerilor dacă nu vor să se vaccineze sau să emigreze în alte țări, lucru foarte probabil dat fiind viitorul incert al firmelor românești de transport și criza profundă de șoferi cu care se confruntă toată Europa.

Firmele de transport din România se confruntă astfel, pe de-o parte, cu plecarea forței de muncă, iar pe de altă parte cu controale abuzive ale ANAF care le bagă direct în faliment după impunerea unor sume uriașe de plată ca impozite și contribuții sociale pe ultimii cinci ani.

Demersurile făcute până acum pentru deblocarea situației create de controalele desfășurate de ANAF au rămas fără rezolvare ajungându-se într-un moment de impas grav în relația cu autoritățile competențe ale statului român. Protestele (de stradă) sunt iminente pe fondul tensiunilor acumulate, într-un moment în care menținerea competitivității acestui sector de activitate, care nu a beneficiat de subvenții sau ajutoare de stat, este puternic subminată, în loc să constituie un capitol de succes într-o strategie națională bine conturată.

Transporturile rutiere au fost principalul contribuitor la exportul de servicii al României în ultimii ani, cu un total de 5,68 miliarde de euro în 2020, din care 5,53 miliarde euro transport rutier de mărfuri.

În ciuda faptului că suntem abia a 15-a economie la nivelul Uniunii Europene, România este a 8-a piață de transport rutier din Uniunea Europeană și se poziționează pe locul 3 în U.E. la operațiunile de transport rutier internațional de tip cross-trade (10,5%) și cabotaj (8.2%), după Polonia și Lituania, ceea ce indică foarte clar că transportul rutier este una dintre cele mai performanțe activități din România și ar trebui să constituie un sector economic de strategie națională, nu una care trebuie închisă cu orice preț, cum indică actualele măsuri luate de Guvernul României.

Vă invităm, așadar, să fiți alături de noi, joi, 5 august, orele 11:00, pentru a discuta despre măsurile viitoare pe care asociațiile patronale ale transportatorilor le plănuiesc pentru a încerca să salveze această industrie de la faliment”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.