ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Permis pentru viitor, ediția a 11-a

Data:

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a 11-a ediție a programului „Permis pentru viitor”.

Programul acoperă integral costul școlii de șoferi pentru tineri din medii defavorizat, potrivit unui comunicat. Fondurile pot fi accesate de tinerii care au posibilități materiale reduse.

Ei ar putea să își crească calitatea vieții dacă ar obține un permis de conducere, fie prin accesarea unui loc de muncă, fie prin extinderea atribuțiilor la locul de muncă actual. Selecția este realizată pe baza unui concurs de proiecte, iar tinerii interesați se pot înscrie online sau prin poștă, până pe 27 ianuarie 2026. 

Programul se adresează tinerilor din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, iar permisul este pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

„MOL România este prezentă pe piața locală de 30 de ani și în tot acest timp a investit în dezvoltarea economiei locale și în potențialul oamenilor. Programul «Permis pentru viitor» este una dintre inițiativele noastre de termen lung prin care susținem tinerii și le oferim șansa de a obține permisul de conducere.

Chiar dacă poate să pară un pas mic la prima vedere, permisul de conducere poate schimba fundamental direcția unei vieți. O șansă în plus pentru un loc de muncă mai bun și dobândirea independenței pot deschide noi orizonturi oferind, în primul rând, încredere. Le mulțumim partenerilor noștri care coordonează acest program și așteptăm, cu multă deschidere, aplicațiile tinerilor”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România. 

În decursul unui deceniu de existență a programului organizat de Fundația Pentru Comunitate cu finanțarea companiei MOL România, 201 de tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi. Dintre aceștia, 168 au obținut permise de categoria B, 29 de categoria C și patru atestate.

Totodată, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat și un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg).

De asemenea, doi tineri au obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 81 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

„Tinerii pot depune solicitările de finanțare timp de două luni, iar în această perioadă organizatorii oferă celor interesați toate informațiile necesare pentru întocmirea și transmiterea proiectelor. Formularul de înscriere este simplu și poate fi accesat împreună cu lista celor 5 documente obligatorii, pe https://pentrucomunitate.ro/permis.

 Răspundem prin telefon și mail la toate întrebările primite atât din partea persoanele interesate, cât și de la organizațiile care se ocupă cu tinerii din medii defavorizate. Finanțarea obținută pentru proiectele selectate acoperă toate cheltuielile școlii de șoferi”, a precizat András Imre, director executiv al Fundației Pentru Comunitate.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...

Gebrüder Weiss își consolidează prezența în Uzbekistan

Începând cu 1 ianuarie, Gebrüder Weiss a transformat fostul...

Taxa logistică la coletele sub 150 de euro din afara UE

România și Italia, primele care aplică taxa logistică pe...

Permis pentru viitor – ultimele zile de înscrieri

Tineri din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii...

Două camioane încărcate cu produse Apple, jefuite în Franța

Doi șoferi de camion, ce transportau dispozitive electronice Apple,...

Mercedes‑Benz Trucks, test de anduranță cu încărcarea Megawatt

Mercedes‑Benz Trucks avansează implementarea standardului Megawatt Charging System (MCS)...

Proiectul german „eHaul” de schimbare a bateriilor camioanelor funcționează

Proiectul eHaul, finanțat de guvernul german, a finalizat testul...

Bucureștiul, pe locul 8 în Europa la stresat șoferi

Bucureștiul se numără printre primele 10 cele mai stresante...