Peste 30.700 de amenzi, pentru microbuze şi autocare în neregulă

Poliţiştii rutieri şi inspectorii ISCTR au aplicat 30.763 de amenzi, în perioada 2 noiembrie – 13 decembrie, în timpul verificării în trafic a 66.432 de microbuze şi autocare, la nivel naţional.

Totodată, în urma verificărilor, au fost reţinute 1.278 de permise de conducere şi 645 de certificate de înmatriculare, fiind dispuse 120 de imobilizări şi 27 de suspendări ale dreptului de utilizare a autovehiculului. 

„Acţiunea a vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane şi a celor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, informează un comunicat al IGPR, transmis pe 15 decembrie.

Din totalul sancţiunilor, 572 au fost aplicate pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi a perioadelor de odihnă (OG 37/2007), 340 pentru încălcările prevăzute de HG 69/2012, 135 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului şi 584 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare/semnalizare.

Alte 11.435 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (Legea nr. 55/2020).

În activităţile de control au fost angrenaţi aproape 7.000 de poliţişti şi 764 de inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

Exemple semnificative prezentate de IGPR:

„La data de 17 noiembrie a.c., un bărbat a condus un autobuz, în Craiova, având 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă de 1.305 de lei și a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere, pentru 90 zile.

La data de 18 noiembrie a.c., un alt bărbat a condus un microbuz, în județul Gorj, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform  art. 335 alin. 2 din Codul penal. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru că nu a oprit la semnalele polițistului rutier și nu deținea asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de vehicule, cu amendă de 1.580 de lei. 

La data de 26 noiembrie a.c., un bărbat a condus un autoturism în Galați, efectuând transport rutier de persoane, contra cost, fără a deține autorizație de transport persoane sau copie conformă după aceasta. Conducătorul auto a fost sancționat conform  prevederilor Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Totodată, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru 6 luni. 

La data de 26 noiembrie a.c., un bărbat a condus un autobuz în Galați, efectuând transport de persoane, contra cost, fără a utiliza diagrama tahografică. Conducătorul auto a fost sancționat conform prevederilor O.G. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, cu modificările și completările ulterioare”.   

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.