Peste 400 de mașini “verzi” în T1 (+223%) 

Românii au cumpărat în primul trimestru (T1) al acestui an 407 mașini ecologice noi (electrice și hibride), de peste două ori (+223%) mai  multe față de ianuarie – martie 2016, când au fost 126 de unități comercializate, potrivit statisticii Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Astfel, în perioada ianuarie – martie 2017, comparativ cu primele trei luni din anul anterior, ponderea autoturismelor “eco” în totalul vânzărilor a fost de 1,7%, în România, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu 310%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat o creștere de 215,5%.

Totodată, în martie au fost vândute 183 de mașini electrice și hibride, în creștere cu 64,86%, în comparație cu luna anterioară, când s-au înregistrat 111 exemplare vândute.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele trei luni ale anului, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 14 unități, urmată de Mercedes-Benz (8), Audi (6), Volkswagen (4), Volvo (3) și Porsche (2).

De asemenea, cele mai multe mașini hibride vândute în România, din ianuarie până în martie 2017, au fost înregistrate de Toyota (328 de unități), urmată de Lexus (32), Kia (3), Land Rover, Mercedes Benz și Ford (câte un exemplar).

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unități, în creștere cu 138% față de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.

Ministerul Mediului va demara din 10 mai o nouă ediție a Programului “Rabla Plus”, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul. Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric va fi în acest an de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.