Peste 45.000 de amenzi și aproape 4.500 de permise auto reținute

Polițiștii rutieri au aplicat peste 45.000 de amenzi, au reținut aproape 4.500 de permise auto și au retras 1.452 de certificate de înmatriculare, într-o săptămână de verificări în trafic. 

Iată rezultatele acțiunilor, transmise de IGPR:

În perioada 24 – 30 mai 2021, la nivel național, polițiștii au derulat acţiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, respectiv viteza, sub cele 2 forme (neadaptată condițiilor de drum/trafic sau neregulamentară) și nerespectarea regulilor rutiere de pietoni.

Astfel, în această perioadă, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 45.125 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 42.169 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice: 16.306 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 338 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 219 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, rezultate semnificative fiind obținute de:

Alte 2.906 sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile săvârșite de pietoni, 1.557 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 537 pentru abaterile căruțașilor, 642 pentru depășiri neregulamentare, 443 de conducere sub influența băuturilor alcoolice și 19.221 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.459 de permise de conducere: 2.098 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 444 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 648 pentru depășire neregulamentară, 220 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 336 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 713 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, au fost retrase 1.452 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

În cadrul activităților, au fost constatate 731 de infracțiuni, din care 553 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice (51 de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, 198 de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, 257 de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și 24 de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”) și 178 de altă natură.

Exemple:

1. La data de 24 mai 2021, un bărbat a fost depistat, în trafic, conducând o autoutilitară, în localitatea Adâncata, județul Suceava. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

2. La data de 29 mai 2021, un bărbat a condus, în județul Hunedoara, un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat. A întocmit dosar penal.

3. La data de 30 mai 2021, un bărbat a fost depistat, în trafic, în timp ce conducea un autoturism, în județul Bacău, sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.