Peste o treime din investițiile CFR SA, tăiate

Peste o treime (aproape 38%) din investițiile CFR SA, respectiv 1,146 miliarde lei din totalul de 3,024 miliarde de lei prevăzut la 22 martie, vor fi tăiate, potrivit notei de fundamentare al proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2017 al companiei, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Schimbările vizează modificarea alocațiilor de la bugetul de stat sub forma transferurilor, investițiilor, rambursărilor de credite externe și a programelor cu finanțare din fondurile externe, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017.

Astfel, alocațiile de la buget estimate în proiectul rectificat se situează la 79,379 milioane de lei, față de 88,199 milioane de lei prevăzute în proiectul de buget publicat pe 22 martie 2017.

Și cheltuielile de natură salarială scad cu 18,5 milioane de lei, la 977,003 milioane de lei, față de sumele trecute în varianta din martie 2017, respectiv 995,503 milioane de lei.

Cheltuielile cu personalul prevăzute sunt de 1,192 miliarde de lei (1,212 miliarde de lei în cealaltă variantă), iar cheltuielile cu salariile s-au menținut la 899,856 milioane de lei.

De asemenea, bonusurile totale s-au diminuat la 77,146 milioane de lei, de la 95,646 milioane de lei.

Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a crescut însă de la 3.152,53 lei la 3.474,17 leifață de varianta din aprilie 2017.

Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile s-a menținut la 3.269,45 lei.

Veniturile, egale cu cheltuielile, scad și ele în proiectul de buget rectificat la 4,391 miliarde de lei (4,885 miliarde de lei, în martie 2017).

Compania are plăți restante de 58,255 milioane de lei și creanțe restante de 1,1 miliarde de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.