PFR: 13.600 de autovehicule au tranzitat frontiera în 24 de ore

Prin punctele de frontieră au trecut, în ultimele 24 de ore, aproximativ 22.700 de cetățeni români și străini, cu peste 13.600 mijloace de transport, informează, în 5 aprilie, Poliția de Frontieră Română (PFR).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 14.300 persoane cu 7.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire, 8.400 persoane cu 5.700 mașini.

Cel mai mare tranzit a fost la frontiera cu Ungaria, unde s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 13.600 de persoane cu 9.000 de mijloace de transport, dintre care 10.000 de cetățeni pe sensul de intrare în ţară, cu 5.300 mașini.

„În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră”, mai transmite Poliția de Frontieră Română.

14 benzi la PTF Nadlac II – Csanadpalota, destinat exclusiv transportului de marfă

Reprezentanții PFR amintesc că „în contextul eforturilor comune depuse de autoritățile române și ungare pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea fluidizării traficului prin punctele de trecere a frontierei comune, precum și în vederea decongestionării traficului prin P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, care a fost stabilit culoar de tranzit pentru transportul rutier, s-a decis separarea tranzitului autovehiculelor de transport marfă cu masa mai mare de 2,4 tone de cel al autoturismelor prin acest punct de frontieră, măsura care va duce la fluidizarea traficului”.

sursă foto: Facebook Poliția de Frontieră Română

Astfel, începând cu seara zilei de 2 aprilie, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota este destinat strict traficului de marfă, fiind folosit în exclusivitate de șoferii de camioane și care transporta mărfuri, fiind disponibile 14 benzi.

7 artere de control  la PTF Nădlac-Nagylac, pentru autoturisme

Tot începând cu aceeași dată, PTF Nădlac-Nagylac este deschis pentru autoturisme și mijloace de transport persoane. Menționam că formalitățile de frontieră se derulează pe 7 artere de control.

„În prezent, în punctele de trecere a frontierei se fac verificări pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară, având ca zonă de plecare sau tranzit ţări zonele roşii şi galbene. După efectuarea formalităților de frontieră persoanele sunt îndrumate către personalul Direcţiei de Sănătate Publică din punctele de trecere a frontierei pentru completarea declaraţiei specifice triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de carantină sau autoizolare la domiciliu”, precizează Poliția de Frontieră Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.