Piaţa domestică de colectare a creanţelor a crescut cu 45% în 2016

Asociatia de Management al Creantelor Comerciale – AMCC publica rezultatele unui studiu, elaborat in colaborare cu Ensight Management Consulting, care evidentiaza situatia actuala a pietei de colectare a creantelor din perspectiva propriilor membri. Conform studiului, valoarea creantelor gestionate de companiile romanesti in piata domestica a crescut cu 45% in 2016 fata de anul precedent.

Asteptarile privind anul 2017 sunt mai degraba prudente in ceea ce priveste colectarea creantelor datorita noilor reglementari din piata. Atat companiile de management al creantelor cat si debitorii vor avea nevoie de timp sa se adapteze la schimbarile din piata. In ciuda acestor rezerve, majoritatea membrilor asociatiei sunt de parere ca procentul de indatorare al populatiei va creste usor in urmatoarele 6 luni datorita creditelor accesible tuturor, dar numarul de persoane cu dificultati de plata va ramane constant.

In ceea ce priveste volumul de creante externalizate in Romania, trendul de crestere s-a mentinut si in 2016. Fata de 2015, numarul de cazuri externalizate a crescut moderat cu doar 2%.

Creantele externalizate garantate in 2016 au reprezentat 2.5% (2.6 mill EUR) din totalul creantelor bancare B2C (persoane fizice) domestice externalizate din punct de vedere al valorii, in timp ce creantele garantate achizitionate reprezinta sub 1% (0.89% sau 1.2 mill EUR) din totalul creantelor bancare domestice achizitionate.

Sectorul telecomunicatiilor a fost unul dintre cele mai active sectoare, numarul de cazuri reprezentand 68% din numarul total de cazuri de creante domestice externalizate.

Valoarea creantelor domestice B2C (persoane fizice) colectate in 2016 a crescut cu 2o% comparativ cu 2015, deoarece creantele externalizate B2C au inregistrat o crestere de 31% din punct de vedere al valorii recuperate. Un factor important care a influentat aceasta crestere este legat de recenta imbunatatire a mediului economic din Romania.

Creantele de tip B2B (persoane juridice) colectate in 2016 au ajuns la valoarea de ~93.6 mill EUR pentru piata romaneasca, reprezentand ~84,500 cazuri.

Creantele externalizate sau achizitionate garantate au reprezentat in 2016, 18% (18.9 mill EUR) din valoarea totala a creantelor bancare externalizate B2B (persoane juridice) in Romania.

Cel mai important sector pentru segmentul creantelor domestice externalizate de tip B2B (persoane juridice), din punct de vedere al numarului de cazuri, este sectorul telecom, care reprezinta 44% din numarul total. Celelalte sectoare (farmaceutic, constructii, agricultura, FMCG, etc.) au inregistrat un numar mare de cazuri (50%) din totalul cazurilor.

Veniturile din colectarea de creante au crescut cu 39% in 2016 fata de 2015, datorita cresterilor veniturilor pe toate segmentele de activitate, respectiv colectarea creantelor de la persoane fizice (B2C) inregistrand o crestere de 6%, colectarea creantelor de la persoane juridice (B2B) o crestere de 197%, iar segmentul creantelor achizitionate o crestere de 43%.

“Piata de colectare a creantelor din Romania este in continuare dinamica si competitiva. Companiile de management al creantelor raman concentrate pe furnizarea de solutii debitorilor, atat persoanelor fizice, cat si celor juridice, avand ca prioritate rezolvarea pe cale amiabila.” a declarat Georg Kovacs, Presedintele AMCC.

Scopul principal al AMCC este reglementarea profesiei de colector de creante si stabilirea unui set de principii etice profesionale ce trebuie respectate de catre companiile de colectare In relatia cu debitorii persoane fizice si juridice.

Cele 15 companii membre AMCC reprezinta aproximativ 80% din totalul pietei de colectare a creantelor (servicii de colectare a creantelor si achizitii de portofolii de creante) si 90% din piata de servicii de colectare a creantelor. In prezent au un numar estimat de 3000 de angajati.

Cea mai mare parte a activitatii se desfasoara pe segmentul persoane fizice (B2C), implicand ~55% din totalul angajatilor, in timp ce angajatii dedicati colectarii creantelor de la persoane juridice (B2B) reprezinta 4%.

Doar 11% din totalul angajatilor sunt implicati in colectarea creantelor pe cale juridica.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.