Plantează în România – peste 100.000 de puieți într-o zi

plantare, pomiPlantează în România, proiect inițiat de Asociația Creștem România Împreună, în parteneriat cu Mitropolia Ardealului, Prefectura Brașov, Prefectura Sibiu, a avut cea de a doua ediție în data de 1 aprilie.
La eveniment au participat peste 3.500 de voluntari,  primării, ocoale și direcții silvice din 3 județe.
Acțiunea s-a concentrat  în principal pe județele Brașov și Sibiu, unde au avut loc atât plantări în șantiere forestiere (Beclean, Șercaia, Mediaș, Turnu Roșu), plantări urbane (Făgăraș, Victoria, Sibiu, Apața, Cața, Budila, Prejmer, Bârghiș, Blăjel). De asemenea, Iașiul, Deva și Brănești, jud. Ilfov au fost parte din acest proiect.
“Un rezultat notabil este reprezentat de faptul că în data de 1 aprilie 2017, societatea românească, prin voluntarii săi a plantat într-o zi, peste 100.000 de puieți. Acest lucru face ca Plantează în România să continue să fie cel mai amplu proiect civic de plantări din România”, se arată în comunicatul remis redacției.
Acțiunile continuă
În această săptămână au loc noi acțiuni de plantare, în curtea a 15 școli din județul Brașov, grație acordului de parteneriat pe care asociația îl are cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, plantând un număr de peste 1000 de puieți. Aici se plantează exclusiv arbuști și pomi fructiferi, pentru a da o dimensiune funcțională unui spațiu actualmente estetic.
Asociația preconizează că vor participa, până la finele acestor acțiuni de primăvară, peste 4.000 de voluntari, care vor planta circa 120.000 de puieți.
“Considerăm că această ediție a fost una de succes, în condițiile în care unul dintre obiectivele acestui proiect a fost atins, și anume acela de a face acțiuni de plantat împreună cu oamenii aparținând localităților pe raza cărora s-au efectuat plantări. Adică de atitudine și implicare civică”, precizează reprezentanții asociații.
Pentru detalii despre viitoarele acțiuni, accesați site-ul www.planteazainromania.ro și urmăriți pagina de facebook Plantează în România.
QR code
În cadrul ediției 2017, asociația a lansat o platformă electronică de voluntari care are la bază conceptul de QR code, prin intermediul căruia orice voluntar care se înregistrează prin intermediul site-ului primește automat un astfel de QR code. Acesta se scanează cu ajutorul unui smartphone la acțiunea pentru care a optat, în momentul scanului în baza de date intrând un număr de puncte de voluntariat.
Ulterior, certificatele de voluntar se vor genera în baza analizei prezenței voluntarilor la acțiuni. Urmând această procedură, asociația va demara o serie de proiecte în care va pune accentul pe punctele de voluntariat, astfel încât la sfârșitul anului să poată avea o bază de date de voluntari implicați, orientați către fapte.
Parteneri și colaboratori: Asociația Creștem România Împreună (organizatori), Asociația Tinerii din Ziua de Azi, Asociația Carpamont, Clubul Montan Cocoșul de munte. De asemenea, între colaboratorii noștri enumerăm: Direcția Silvică Ilfov, Direcția Silvică Brașov, Direcția silvică Iași, Ocolul Silvic Brănești. Primăriile partenere sunt: Apața, jud. Brașov, Beclean, jud. Brașov, Budila, jud. Brașov, Cața, jud. Brașov, Făgăraș, jud. Brașov, Prejmer, jud. Brașov, Șercaia, jud. Brașov, Victoria, jud. Brașov, Blăjel jud Sibiu,           Bârghiș jud Sibiu, Loamneș jud Sibiu, Mediaș jud Sibiu, Sibiu, jud. Sibiu, Iași, jud. Iași, Deva, jud. Hunedoara
Sponsori: Silva Periland (puieți), Yurta (puieți), SC Elmas SRL,  Tramar SA (transport), Siemens CT, Amann Romania, Segros, G2 Travel Romania, Smarloft, Premium Aerotec, Stafftemp Romania, ImportDirect.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.