PMB: 166 stații cu 332 puncte de reîncărcare pentru mașini electrice

Primăria Capitalei a depus la Administrația Fondului pentru Mediu cererea de finanțare pentru instalarea a 166 stații de reîncărcare a mașinilor electrice. Proiectul a primit aprobarea Consiliului General al Municipiului București (CGMB), într-o ședință anterioară. 

foto: Lektri

Cele 166 de stații, cu 332 de puncte de reîncărcare, vor fi montate în apropierea instituțiilor publice/imobilelor care sunt în proprietatea/administrarea municipiului București. O stație de reîncărcare va fi formată din minimum două puncte de reîncărcare.

Valoarea totală a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în localități, prin instalarea de stații de reîncărcare cu putere normală” este de peste 11,5 milioane de lei, inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă este aproape 10 milioane de lei.

Noile stații de reîncărcare se vor adăuga celor 40 care urmează a fi amplasate în baza unui protocol de colaborare existent între Administrația Străzilor și Compania Municipală Energetica Servicii București.

„Prin stimularea utilizării vehiculelor electrice, contribuim la îmbunătățirea calității mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și dezvoltăm transportul ecologic”, a declarat primarul general, Nicușor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.