Podul Calafat-Vidin, gata abia la anul

 

Primul-ministru Emil Boc a anuntat joi, la inaugurarea, impreuna cu omologul bulgar Boiko Borisov, a societatii „Monbat” din Romania, ca spera ca la anul cei doi sa se intalneasca la o ceremonie similara pentru Podul Calafat-Vidin. Reamintim ca Anca Boagiu promitea, in septembrie anul trecut, imediat dupa preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, ca lucrarile vor fi incheiate in iunie 2011. Mai mult, ea a anuntat ca MTI va da in judecata compania spaniola FCC Construction, aleasa de Bulgaria pentru construirea podului, pentru recuperarea celor 5 milioane de euro acumulate prin intarzierea lucrarii. Despre toate acestea, Boagiu nu mai aminteste nimic.

 

“Lucram si actionam impreuna in construirea podului peste Dunare de la Calafat-Vidin, si sper sa ne vedem la anul, la o ceremonie similara de inaugurare a acestui obiectiv. De asemenea, de pe malul bulgar am inceput reparatiile, intretinerea la podul Giurgiu-Ruse, speram ca acelasi lucru il fac si colegii din partea romana”, a declarat Emil Boc la inaugurarea firmei “Monbat”. Aceasta investitie bulgara in Romania a costat 13 milioane de euro, iar premierul roman a catalogat-o drept “un exemplu al faptului ca bulgarii si romanii putem sa actionam impreuna pentru binele nostru”. “Felicit firma Monbat, cea mai importanta investitie din Bulgaria si care a venit in Romania, o investitie intr-un domeniu avansat, care foloseste cele mai inalte tehnologii si care va avea viitor in Romania, si, sunt sigur, si in alte parti ale lumii. De asemenea, prezenta premierilor la acesta intalnire este un semn pentru oamenii de afaceri din Bulgaria, sa vina in continuare sa investeasca in Romania, cat si un semn pentru investitorii romani, sa investeasca in tara prietena si vecina, Bulgaria. Avem impreuna cu Bulgaria proiecte comune, pe care le dezvoltam in momentul de fata, podul de la Vidin fiind un exemplu in acest sens, dar sunt convins ca, in cadrul Strategiei Dunarii, putem vorbi de construirea de noi poduri peste Dunare, si de alte investitii in parteneriat public-privat in domeniul energiei, al mediului sau al infrastructurii”.

Emil Boc a tinut sa-l felicite pe Boiko Borisov pentru recentul vot in Parlamentul European privind integrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen “Si eu apreciez votul de ieri din Parlamentul European, care a fost un semn de recunoastere a eforturilor pe care Romania si Bulgaria le-au facut pe linia integrarii in Spatiul Schengen. Sper ca acest semnal al Parlamentul European sa fie consolidat in perioada urmatoare”, a spus primul-ministru.

 

O amanare pasata bulgarilor

Despre lucrarile de construire a Podului Calafat – Vidin, Ministerul Transporturilor pastreaza tacere. Amplasat pe ramura sudica a Coridorului IV de transport paneuropean, podul mixt ce se construieste de ani buni in zona Calafat – Vidin ar fi trebuit sa fie gata in iunie 2010. Romania si Bulgaria au incheiat in 2000 o conventie pentru construirea acestuia, insa implementarea efectiva a proiectului a fost amanata din cauza fondurilor insuficiente. Costurile, evaluate la 226 de milioane de euroezinta cofinantarea proiectelor derulate prin programul IPSA (70 de milioane de euro) si Fondul de coeziune, aprobate in perioada 2000-2006, fiind considerate eligibile pana la sfarsitul anului trecut. Emil Boc si Boiko Borisov au semnat, in primavara lui 2010, la Sofia, o declaratie prin care au solicitat Uniunii Europene extinderea pana la 31 decembrie 2011 a termenului de contractare a fondurilor.

In septembrie anul trecut, imediat dupa preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Anca Boagiu promitea ca lucrarile la podul Calafat-Vidin vor fi incheiate in iunie 2011. Mai mult, ea dadea ca sigura inceperea si altora noi, dupa ce convenise cu omologul bulgar, Alexandr Tsvetkov, constituirea unui grup de lucru care sa identifice locatii si surse de finantare pentru construirea acestora peste Dunare. \”Chiar daca perioada in care putem cheltui fondurile europene alocate acestui proiect va fi prelungita de Comisia Europeana, nu trebuie sa lasam lucrarile sa treneze. In partea romana avem angajamentul ferm al constructorilor ca in iunie 2011 vor finaliza partea care le revine, dar vom sprijini si partea bulgara sa urgenteze lucrarile\”, a spus Boagiu.

Dupa 8 luni de la promisiuni, si in prag de “inaugurare”, ministrul tace malc.

Nici despre cele 5 milioane de euro pe care Boagiu spunea ca MTI le va cere la tribunal de la constructorul podului Calafat-Vidin nu mai scoate o vorba. Reamintim ca, la data de 8 octombrie 2010, Anca Boagiu declara, la inspectarea santierului alaturi de omologul bulgar, ca Ministerul Transporturilor va da in judecata compania spaniola FCC Construction, aleasa de Bulgaria pentru construirea podului Calafat-Vidin, pentru recuperarea celor 5 milioane de euro acumulate prin intarzierea lucrarii. “Toate sumele pe care partea romana le acumuleaza din cauza intazierilor celor de la FCC vor fi recuperate in instanta. Pana acum, din intarzieri s-au inregistrat deja 5 milioane euro. In partea romana nu exista probleme, dar trebuie sa privim lucrarea in ansamblu, si pe partea romana, si pe partea bulgara\”, a declarat atunci Boagiu.

FCC a solicitat Ministerului Transporturilor din Bulgaria extinderea termenului de finalizare a lucrarii cu un an, respectiv pana in 2012, insa ambii ministri au cerut companiei spaniole sa elaboreze in termen de o luna un pachet de masuri, astfel incat proiectul sa fie finalizat la termenul stabilit, in decembrie 2011. \”Exista pretentii suplimentare de la constructor, pentru a prelungi termenul de finalizare, insa este inacceptabil. Nu exista alte probleme la acest proiect, in afara de cele ale constructorului. (…) Timpul de lucru este semnificativ mai bun decat cel din urma cu cativa ani. Daca in vara anului trecut lucrarile au fost indeplinite 25%, un an mai tarziu au fost executate 50%. In prezent, se lucreaza sapte zile pe saptamana cate 24 de ore, iar noi, autoritatile, insistam pentru masuri suplimentare de accelerare a lucrarilor\”, a declarat si Alexandr Tsvetkov, ministrul bulgar al Transporturilor.

Anca Boagiu anunta ca podul va fi gata in iunie anul acesta. \”Motivul intalnirii de astazi (8 octombrie 2010, n. red.) de la Vidin cu omologul meu bulgar l-au reprezentat termenele diferite de executie a lucrarilor la podul Calafat-Vidin realizate pe partea romana si, respectiv, pe partea bulgara, in conditiile in care podul este de interes European, si nu doar de interes pentru cele doua tari. Lucrarile pe partea romana vor fi finalizate anul viitor in iunie, dar lucrul acesta nu ne poate bucura daca nu finalizam tot podul. (…) Eu pot sa inteleg toate constrangerile de ordin tehnic, dar nu pot sa inteleg cum sa iti asumi ca termen final de executie sfarsitul anului 2011, pe care sa-l prezinti in urma cu un an la intalnirea premierilor roman si bulgar, si dupa trei luni sa constati ca doresti sa prelungesti acest termen pana in 2012\”, a spus Boagiu, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul bulgar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.