Policolor și-a mărit cu 130% capacitatea de producție în noua fabrică

Policolor S.A., unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de lacuri și vopsele, anunță finalizarea lucrărilor la structura de rezistență a noii fabrici. Noua unitate se ridică pe un teren de 2,5 hectare situat în vestul Bucureștiului, pe Bulevardul Timișoara, și va fi finalizată în luna aprilie a anului viitor. Aici vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum si produse conexe acestora (grunduri, amorse etc.), iar valoarea investitiei se ridica la 5,4 milioane euro.

Dave Jordan, CEO Policolor

Prin extinderea și modernizarea tuturor activităților, compania își va crește cu 130% capacitatea de producție proprie, de la 11.000 de tone pe an, cât este în prezent, la 26.000 de tone pe an.

”Noul complex are prevăzut și un depozit propriu, la standarde de top pentru depozitare, cu sisteme de gestionare, picking și livrare performante pentru o desfacere optimă și performantă a produselor din stoc”, declară Dave Jordan, CEO al grupului Policolor – Orgachim. De întreaga lucrare se ocupă compania Ecoterm, care a fost desemnată la începutul acestei veri antreprenor general și constructor al fabricii și depozitelor Policolor.

Numai depozitele vor ocupa în total 3.500 de metri pătrați, această investiție având drept obiectiv creșterea calității și cantității de produse fabricate de Policolor, dar și capacitatea de a livra mai repede soluțiile către clienți.

De asemenea, noua locație va avea spații mai generoase pentru dezvoltare și inovație, prin crearea unor noi laboratoare de cercetare unde specialiștii departamentului de Research & Development vor lucra la diversificarea portofoliului de produse și branduri.

Policolor este unul din cele mai vechi și mai apreciate branduri românești. Istoria companiei a început în 1965, când au fost puse bazele Întreprinderii de Lacuri și Vopsele, furnizor al industriei naționale și al pieței de larg consum din România. În 1990 devine societate pe acțiuni, sub denumirea SC Policolor SA. În 1997 are loc procesul de privatizare al companiei, prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni de către Fondul Român de Investiții, împreună cu Romanian American Enterprise Fund, iar un an mai târziu Policolor achiziționează pachetul majoritar de acțiuni al Orgachim JSC, cel mai mare producător de lacuri și vopsele din Bulgaria. În prezent, din grupul Policolor mai fac parte producătorul de rășini Orgachim Resins și producătorul de anhidride Ruse Chemicals.

Despre Policolor

Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu tradiție in România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei, sub brandurile Spor, CasaBella si Vinarom, sisteme profesionale pentru construcţii in gama DEKO Professional, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor, dedicate service-urilor auto, in gamele Klar, Emaur si Silverpol, precum si acoperiri performante destinate industriei.

Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. La nivel național, Policolor are zece magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie de lacuri si vopsele: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

Mai multe informaţii, pe: www.policolor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.