ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Portland Trust a inaugurat „Aviatorii”

Data:

Dezvoltatorul Portland Trust a inaugurat o statuie în fața EXPO Business Park din București, menită să celebreze rolul aviației în impulsionarea legăturilor de afaceri globale de-a lungul ultimului secol. 

EXPO Business Park este situat pe Strada Aviator Popișteanu, al cărei nume provine de la pilotul de vânătoare Alexandru Popișteanu, care a luptat eroic și a murit pentru țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alte câteva străzi din zona Expoziției sunt denumite după eroi ai aviației românești. 

Sculptura turantă în bronz, cu o înălțime de 4 metri, intitulată Aviatorii, reprezintă doi oameni de afaceri, care zboară în formație, iar corpurile lor sunt asemănătoare ca formă cu avioanele vechi. Cele două elemente ale sculpturii poartă căști în stilul celor care făceau parte din uniforma piloților din Al Doilea Război Mondial, iar conturul hainelor ia forma panourilor metalice ale aeronavei. 

Expo celebrează comerțul internațional, care implică adesea zborul în întreaga lume. Fără călătoriile aeriene, comerțul global ar fi lent, iar fascinația istorică a omului de a călători în alte țări și de a experimenta alte culturi, nu ar fi satisfăcută. Statuia poate fi privită și ca o juxtapunere între prezent, când spațiul aerian este pașnic și folosit pentru comerțul internațional și explorare și perioadele de război.

Sculptura este realizată de artistul britanic Colin Spofforth, autorul statuii Voluntarii, care marchează identitatea complexului de birouri multi-premiat Oregon Park. În Europa de Est, a realizat lucrări renumite, precum The Winged Lion, în Praga, și The Six White Mice, în Bratislava.

Proiectul EXPO Business Park a câștigat recent trei premii la cea de-a XII-a ediție a Galei Premiilor CIJ: Best Lease, Best Office și Grand Prix Best Overall Project 2019 și este primul complex de birouri din România care primește certificarea BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology), cu cel mai înalt calificativ “OUTSTANDING”.

Portland Trust este o companie importantă de dezvoltare imobiliară din Europa Centrală, care a fost înfiinţată în anul 1997.

Activă în România și Republica Cehă, compania a realizat o gamă largă de proiecte imobiliare, de la supermarketuri și centre comerciale regionale, la clădiri de birouri și parcuri industriale și logistice în Republica Cehă și în București, România. Portland Trust a construit până în prezent peste 800.000 metri pătrați închiriabili de spații comerciale noi. 

Portland Trust este dedicat unor politici de mediu clare și simple prin folosirea materialelor naturale locale, pe cât posibil, conceperea clădirilor într-o manieră fundamental eficientă, implementarea unor tehnologii moderne și eficiente și aderarea la regulamentele locale și internaționale privind eficiența energetică. Scopul este dezvoltarea unor clădiri care se integrează armonios în mediul înconjurător și minimizează impactul asupra acestuia.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

China: Vânzările de camioane electrice le-au depășit pe cele cu combustie

Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de...

Tahograf G2V2 și pentru camioanele din Ucraina, de la 30 iunie

De la 30 iunie 2026, camioanele din Ucraina implicate...

AHK solicită accelerarea reformelor esențiale

AHK România își exprimă „profunda îngrijorare” cu privire la...

Scăderi accelerate în turismul intern, în 2025

Trendul descendent al sosirilor turistice și accentuarea problemelor din...

DKV Mobility, noi certificări ESG

DKV Mobility a obținut din nou scoruri ridicate din...

Nazare: Pachetul de relansare economică 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat la finalul ședinței...

România, prima la autobuze electrice Karsan

România a ajuns pe primul loc la nivel mondial...

Colliers – raport privind piața de retail modern

După un deceniu de creștere rapidă, piața de retail...