Construcția unei culturi de securitate este o luptă cu inerția. Este un proces de „re-cablare” a modului în care oamenii gândesc atunci când nu se uită nimeni la ei. Rezultatul? O organizație în care fiecare angajat devine propriul său „ofițer de siguranță și securitate”… care realizează că, având grijă de el, are grijă de colegi, de bunuri, de afacere. Iar asta va dezvolta o cultură de securitate, transformand-o dintr-o formă de control, în forma de „artă colectivă” de protecție.
Cand vorbim despre a dezvolta sau a crea o cultură, trebuie mai întâi să ne gândim ce este aceea o cultură organizatională. Cultura organizațională reprezintă sistemul comun de valori, credințe, comportamente și norme, care definește modul în care angajații interacționează, iau decizii și lucrează împreună în cadrul unei companii.
Bine, bine, și ce înseamnă asta, de fapt?
În viziunea lui Simon Sinek, „Cultura = Valori + Comportament”. Cele mai bune companii sunt cele care sunt conștiente de valorile lor și construiesc + în jurul acestora. Și, poate, ceva foarte important…
Cultura organizațională nu este un sistem perfect, ci unul supus unui proces de îmbunătățire continuă.
Construirea unei culturi de securitate de elită nu este doar un obiectiv procedural, ci un angajament fundamental, care începe în fiecare zi, prin leadership activ și un exemplu personal de neclintit.
Degeaba vrem noi o cultură de securitate, dacă liderul organizației nu respectă regulile de bază. Dacă procesele de securitate nu sunt auditate continuu, pentru a găsi moduri mai bune și eficiente de a le adapta realităților afacerii. Dacă nu există o cultură, în care atunci cand se observă o neconformitate, nu există o abordare de tip „explicație și înțelegere”, pentru ca apoi să urmeze un proces logic de învățare sau aprofundare.
Siguranță ≠ Securitate
Dau tot timpul un exemplu, pe care l-am utilizat constant cu managementul companiei unde am lucrat, pentru a explica, foarte simplu, diferența dintre cultura de siguranță și cea de securitate.
Încep cu o întrebare: „Atunci când treci prin zona de productie sau depozit, și vezi un cablu care străbate calea de acces pietonal sau al agregatelor specifice procesului, ce faci?”
Răspunsul negreșit era: mă opresc, caut responsabilul de zonă, întreb ce se întamplă, de ce nu există semnalizare, solicit ca aceasta să fie imediat pusă în practică. Apoi discutăm care au fost motivele, ce am „ratat” să facem, cum pot ajuta, ce mai avem de învățat. OK! Totul arată bine până aici. Asta înseamnă că avem o cultură de siguranță.
Dar dacă vezi un extinctor pus în ușa de evacuare (a zonei de producție sau a depozitului), ca ușa să stea deschisă? Motivele pot fi multiple: poate e vară și avem nevoie de aer, sau folosim ușa de evacuare (mai la îndemână), să nu mai fie nevoie să utilizăm nu știu ce ușă de ieșire. Răspunsul este de 9 ori din 10: „E vreun pericol? Gotcha ya!!! But of course, my dear Manager.” Și asta este dovada lipsei de cultură de securitate.
Unde te-ai așezat?
Pot să extrapolez (în contextul echipelor de securitate, la nivel de corporație), acolo unde există înțelegerea culturii, aceasta reușește să așeze securitatea ca parte din normalitate. Echipa de securitate este văzută, ascultată, este adusă la masă, cand se discută decizii, este managerul de risc al companiei.
Acolo unde echipa de securitate și leadershipul acesteia se concentrează, mai degrabă, pe bifat task-uri și completat documente, ca și cum ar fi campioni la birocrație, securitatea este la capitolul: și altele.
În Compania ta, securitatea este parte din cultura organizațională sau la „și altele”? Mai ca mă-ncearcă dorința unui sondaj, dar nu am să îl fac acum.
Curajul de a raporta greșelile…
Prin crearea unei culturi organizationale, ne asumăm misiunea de a ghida întreaga organizație într-o transformare profundă, evoluând de la simplă conformitate pasivă către o responsabilitate comună, asumată cu mândrie de fiecare membru al echipei.
Această viziune prinde viață într-un mediu bazat pe încredere și pe conceptul de „Just Culture”, unde curajul de a raporta greșelile este onorat ca o dovadă de integritate și o sursă vitală de învățare, nu ca un prilej de sancționare.
Ne detașăm de metodele arhaice de instruire, în favoarea micro-învățării dinamice. Integrăm cunoașterea direct în ritmul acțiunii noastre și alegem să celebrăm proactivitatea, transformând comportamentele sigure în standardul nostru de excelență. Împreună, nu doar respectăm reguli, ci definim un nou mod de a lucra, în care siguranța devine fundamentul succesului nostru colectiv.
Dezvoltarea unei culturi de securitate nu este un proiect cu termen de finalizare, ci o stare de spirit. În peisajul organizațional modern, siguranța a încetat de mult să fie o bifă într-un tabel de audit, pentru a deveni coloana vertebrală a excelenței operaționale.
Dar cum se ridică, piatră cu piatră, această fortăreață invizibilă numită „cultură de securitate”?
Arhitectura încrederii
Dincolo de manuale și proceduri, totul începe cu un proces inconfortabil: dărâmarea zidului fricii. Ca specialist și practician în managementul riscului vă avertizez că o organizație care pedepsește eroarea este o organizație care își îngroapă viitorul. Construcția unei culturi autentice demarează prin implementarea conceptului de „Doar Cultură” (Just Culture).
Într-un astfel de ecosistem, angajatul nu este „vânat” pentru greșeală, ci încurajat să devină un „senzor” activ. Atunci când un angajat raportează un incident fără teama de represalii, ea/el oferă companiei cel mai prețios activ: date brute despre vulnerabilități reale.
Leadership-ul ca vector, nu ca supraveghetor
Dacă managementul privește securitatea doar prin prisma indicatorilor de performanță (KPIs) de la final de trimestru, cultura va rămâne una de fațadă. Transformarea necesită un leadership de „proximitate”. Leadership-ul nu este acela care trimite directive din birourile de la etaj, ci coboară „în teren”, demonstrând prin propriile acțiuni că nicio procedură nu este negociabilă.
Mesajul este clar: autoritatea nu vine din control, ci din responsabilitatea asumată de a proteja echipa.
Micro-învățarea: infuzia de cunoaștere în fluxul de lucru
Metodele clasice de instruire de tip SSM / Integrare, acele sesiuni-maraton de opt ore, o dată pe an, le declar oficial ineficiente. Doriți o creștere exponențială a retenției de informație? Investiți în micro-learning.
Vorbim despre „pastile” de informație livrate exact în momentul nevoii, interacțiuni digitale rapide și simulări care transformă teoria în reflex. Educația nu mai este un eveniment calendaristic, ci un serial ce rulează pe fundal, într-un mod constructiv, este o infuzie constantă de atenție și grijă.
Ritualul recompensării: de la „zero accidente” la „eroul prevenției”
Marea schimbare de paradigmă în cultura de securitate este trecerea, de la celebrarea absenței accidentelor, la celebrarea prezenței „barierelor” de siguranță și securitate. O organizație matură nu premiază doar norocul de a nu avea incidente (pentru asta sunt jocurile de loterie, la care toți vă puteti cumpăra un bilet!).
Ci recompensează proactivitatea: angajatul care identifică un risc înainte ca acesta să se materializeze, echipa care propune o optimizare a proceselor sau liderul de grup, care oprește o activitate când condițiile devin periculoase sau pot duce la pierderi (materiale și umane).
Securitatea nu este un „kit” care se cumpără la cutie…
… și nici o corvoadă de bifat pe o listă. Ci arhitectura invizibilă a responsabilității! Este rezultatul unui design strategic, unde infrastructura inteligentă și instinctul uman fuzionează pentru a transforma securitatea dintr-o simplă „instalare tehnică” într-un mod de existență colectivă.
Gino LAIOS
Ambasador TAPA EMEA
