Premii pentru CTP Invest şi CTPark Bucharest West

Industrial Project of the Year CTPark Bucharest West CTP RomaniaPremii pentru CTP Invest, la cea de-a 12-a gală anuală a SEE Real Estate Awards: Dezvoltatorul Anului pentru segmental Industrial şi Proiectul Industrial al Anului – CTPark Bucharest West.

Activitatea şi realizările CTP din 2016 au fost prezentate unui juriu format din dezvoltatori de renume, investitori şi furnizori de servicii profesionale în Europa de Sud-Est şi analizate din punctul de vedere al contribuţiei aduse la dezvoltarea pieței, al calității serviciilor oferite clientilor, inovării, al succesului și al gradului de penetrare a pieţei.

CTP Invest a intrat pe piaţa din Romania la începutul anului 2015, în primul rând prin achizitii și și-a consolidat și valorificat poziția prin construirea de noi spații, pe baza cererii clientului, în toată ţara.

În prezent, CTP are peste 400.000 mp în construcţie în rețeaua CTPark (Timişoara, Arad, Bucuresti și Bucharest West) şi, în acest an va dezvolta proprietăţi în Cluj, Turda și Sibiu.

Compania vede un viitor puternic în România şi se va concentra pe reînnoirile contractelor de leasing, asigurarea finanțării pe termen lung şi va continua modernizarea clădirilor vechi. Incluzand  potențialele  achiziții, CTP estimează că va atinge ținta de 700.000 mp, propusă pentru portofoliul din România pentru 2017, mult mai devreme decât era planificat.  

“CTP este, probabil, cea mai dinamică echipă de imobiliare din piața românească și rezultatele pot fi numai superlativ. Să fii numărul unu nu este uşor. De aceea, aceste premii sunt meritul fiecărui membru al echipei noastre – toți, foarte talentați, ambiţioși şi cu rezultate de excepție”, spune Ana Dumitrache, Country Head CTP Romania.

Warehouse Developer of the Year CTP

Evoluţia pieţei în România este foarte atractivă şi CTP ţine pasul cu continua creștere a cererii de spaţii de depozitare şi producţie. Clienții sunt atraşi de standardele de înaltă calitate ale clădirilor livrate de CTP şi de valoarea redusă a costurilor operaţionale, rezultate din eforturile depuse de dezvoltator.

CTP a investit 3 de milioane de euro pentru a moderniza sistemele de iluminat ale proprietăților aflate în portofoliu și a trece la noua tehnologie Smart LED. Această schimbare aduce  beneficii pentru client nu numai prin reducerea consumului de energie şi, în consecință, reducerea costurilor, dar și prin îmbunătăţirea vizibilității în spațiile de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.