Prima conferinta de drept aerian din Romania si Estul Europei

Ministerul Transporturilor informeaza ca Biroul regional al Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (OACI) din Paris, impreuna cu Delegatia Romaniei la OACI, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si Team Aviation Solutions Limited, reprezentata in Romania de Cabinet Individual A.C. Pop, in calitate de organizator, a desfasurat la Bucuresti, in perioada 3 – 4 mai 2010 o conferinta pe probleme de drept aerian cu tema: “Noi amenintari si provocari in aviatia civila”.

Conferinta a dorit sa reuneasca sub aceeasi cupola specialisi in materia dreptului aerian din cadrul (OACI), Institutul de Drept Aerian si Spatial din cadrul Universitatii McGill din Montreal, precum si din institutii specializate din tara si din strainatate, care sa impartaseasca din experienta acumulata, sa discute aspecte noi si provocatoare pe care le ridica problemele juridice in contextul actual al aviatiei civile, precum si sa realizeze schimb de informatii.

Conferinta a avut drept scop informarea, perfectionarea si specializarea participantilor, tinand cont de caracterul subiectelor ce se propun a fi discutate si mai ales de experienta si expertiza vorbitorilor. Acest eveniment se doreste a fi o modalitate de a aduce la cunostinta participantilor, prin intermediul unor specialisti de renume in domeniu, a celor mai noi si actuale informatii in domeniul dreptului aerian.

Conferinta este destinata cu precadere profesionistilor si expertilor din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justitiei, Autoritatii Aeronautice Civile Romane, precum si a celor ce-si desfasoara activitatea in cadrul aeroporturilor, companiilor aeriene, prestatorilor de servicii de navigatie aeriana, asociatii si birouri de avocatura etc.

Raluca MIHAILESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.